Viitorul Dragomirești și CS Afumați au remizat în etapa a doua

02 Jun. 2010, 21:41 Ligi județene

Învingătoare în etapa inaugurală a turneului play-off al
campionatului județean Ilfov, CS Afumați și Viitorul Dragomirești
s-au întâlnit miercuri pe stadionul din Otopeni.

Cele două formații nu au pierdut timpul și încă din primul minut
Viitorul a trecut pe lângă deschiderea scorului, dar șutul lui
Răducanu la colțul scurt a fost respins de portarul Ad. Anghel.
Primii au marcat însă cei din Afumați, după o fază fixă. Ion
Cristian (16) s-a înălțat în careu și a trimis cu capul în plasă,
cu toată opoziția lui Chiriac. Viitorul nu a acuzat șocul primirii
golului și peste trei minute a trecut pe lângă egalare. Neagu a
fost găsit demarcat cu o centrare de pe partea stângă, dar a trimis
mingea cu capul milimetric pe lângă bară. Finalul reprizei s-a
jucat pe contre. Mai întâi, Iulișcă (38) nu a profitat de un luft
al unui adversar, pasând practic la portar, pentru ca la faza
următoare Anghel să salveze de la colțul scurt. În ultimele
secvențe al primei părți, Răducanu a fost angajat ideal pe culoar
și a restabilit egalitatea.

Viitorul a început mai bine repriza secundă și a trecut în
avantaj după o degajare greșită din defensiva Afumaților care a
așezat mingea pentru șutul lui Dragomir (58). Condusă pe tabelă,
echipa lui Marian Cojocaru s-a aruncat în ofensivă și, după ce a
ratat două mari ocazii, a reușit să revină prin Daniel Anghel (66),
cel mai scund jucător de pe teren. Angajat în adâncime, mijlocașul
nu l-a iertat pe Chiriac.

Până la final nu s-a mai înscris, astfel că s-a trecut la
executarea loviturilor de departajare, în urma cărora Viitorul
Dragomirești s-a impus cu scorul de 4-3.

În ultima etapă, Viitorul Dragomirești va juca cu Lindab
Ștefănești, iar CS Afumați cu CS Balotești.

articol și foto de Florin
ALBOIU

02 Jun. 2010, 21:41 Ligi județene
Pe aceeași temă