Moment critic pentru FCM Bacău. Surclasată miercuri, la
Ploiești, cu scorul de 4-0 de către Petrolul, echipa antrenată de
Gheorghe Poenaru primește sâmbătă vizita unei alte candidate la
promovarea în prima ligă: FC Snagov. Cum ultimul loc retrogradabil
se află la numai patru puncte sub ei, „galben-albaștrii” nu au
spațiu de manevră: sunt condamnați să învingă Snagovul.
Doboș și Radu, refăcuți
În vederea confruntării cu echipa patronată de Ana Maria Prodan,
gazdele de sâmbătă își ling rănile și încearcă să strângă
rândurile. Doboș și Ionuț Radu au fost recuperați după
accidentările suferite și sunt anunțați titulari. Câmpeanu, în
schimb, continuă să simtă dureri la picior și va rămâne pe tușă,
alături de francezul Vajou, suspendat după eliminarea de la
Ploiești și mai vechiul accidentat M. Munteanu.
De la mijloc în sus
Momentan, antrenorul Gheorghe Poenaru a întors spatele eșecului de
la Ploiești. „E o înfrângere dureroasă, dar nu avem
acum timp de analize. Ne așteaptă un meci cu o echipă foarte bună
de la mijloc în sus, dar pe care trebuie să o învingem obligatoriu.
Altfel, situația noastră se va complica și mai mult”,
a precizat tehnicianul băcăuan.
Formații probabile
FCM Bacău: Manea – Mihălăchioaie, Spiridon,
Carnariu, Dobârceanu – Răduțoiu, Taban, Doboș, Boboc – I. Radu,
Vraciu.
FC Snagov: Irimia – Al. David, Zeciu, Ir. Voicu,
M. Florea – R. Iancu, Al. Radu, Petrea, V. Dinu I – V. Dinu II, M.
Rădulescu.
Arbitri: Claudiu Ștefanuți (Bistrița) – Dragoș Vlad și Petruța
Iugulescu (ambii Târgoviște).
Sursa: desteptarea.ro