Lupta pentru promovare în Liga I naște orgolii imense. Ieri,
Săgeata a jucat o carte importantă în această cursă chiar în
Ghencea, contra Stelei II. Deși oaspeții sperau ca meciul să fie
„rezolvat” la nivelul conducerilor, roș-albaștrii au obținut un
egal care i-a scos din minți pe machedonii din Stejaru.
ProSport anunța în ediția de ieri că oficialii de la Săgeata
Stejaru au căutat mai multe variante pentru a ajunge la Gigi
Becali, pe care, prin prisma originii aromâne, să-l convingă să le
cedeze meciul pe care urmau să-l dispute cu Steaua II. Cum
latifundiarul a refuzat să se implice, partida de ieri s-a jucat cu
foarte mare îndârjire, iar la final, scorul, 1-1, nu le-a fost
favorabil oaspeților.
Bicfalvi și Pepe, OK
Din lotul primei echipe, Leo Strizu s-a putut baza ieri pe trei
jucători: Tall, Pepe Moreno și Bicfalvi. Dacă fundașul n-a
impresionat nici de această dată, ceilalți doi s-au dovedit a fi
deosebit de utili. Mijlocașul, care revine după o accidentare ce
l-a ținut două luni pe tușă, a fost cel care a adus clarviziunea,
iar atacantul columbian, și el în convalescență după o răceală, a
pus permanent presiune pe apărarea Stejarului. Primii care au
marcat au fost steliștii, prin Simion, în minutul 64, dar, până la
sfârșit, jucătorii Săgeții au revenit și au egalat.
Nervi și înjurături la final
Cum rezultatul nu le era de mare folos, oaspeții au răbufnit la
final. Pe drumul spre vestiare, fotbaliștii Săgeții au lansat mai
multe reproșuri. „De ce v-ați bătut voi, mă, așa tare?
Ce câștigați, că de promovat nu puteți? Era greu să ne lăsați și pe
noi să câștigăm?”, au fost întrebările fotbaliștilor.
Cel mai nervos a fost Aurel Șunda, care chiar l-a înjurat pe
Strizu. „Eu îmi respect meseria și nu le puteam cere
jucătorilor mei să piardă. Am evoluat cu doi copii născuți în 1994,
iar cel mai bătrân fotbalist al nostru are 23 de ani. Dacă n-au
fost în stare să ne bată, să fie sănătoși”, a spus la
final antrenorul Stelei mici.
În Ghencea, ca-n deplasare
Chiar dacă au jucat acasă, roș-albaștrii nu au avut parte de o
susținere prea mare din partea spectatorilor. Acest lucru s-a
întâmplat din cauza faptului că micuța tribună din Ghencea a fost
înțesată de machedoni veniți tocmai de la Tulcea ca să-și susțină
echipa. Accesul acestora a fost înlesnit de vicepreședintele
Stelei, Teia Sponte, care a intervenit pe lângă forțele de ordine
în favoarea oaspeților.
Articol scris de Daniel
Vlad
Foto: Marius
Anghel