CSM Râmnicu Vâlcea a rămas și fără antrenor

16 Mar. 2010, 10:51 Campionat
CSM Râmnicu Vâlcea** a rămas și fără antrenor

Antrenorul Alin Artimon și-a reziliat aseară contractul cu CSM
Rm. Vâlcea și a plecat deja acasă, la Timișoara.

„Am solicitat conducerii clubului rezilierea
contractului pe cale amiabilă și am ajuns la un consens. Despre
motive nu doresc să discut, este o treabă între mine și
conducători. Vreau să se știe că nu am plecat pentru bani și
deocamdată nu am nicio ofertă. Am renunțat la jumătate din banii pe
care îi aveam de primit, iar pentru cealălaltă jumătate am păsuit
clubul cu 40 zile, știu că este o perioadă grea. Le mulțumesc
jucătorilor, suporterilor, conducerii și nu în ultimul rând presei,
m-am simțit cu adevărat apreciat la Vâlcea”
, a spus
Artimon.

Cel mai probabil, până la finele acestui sezon, echipa vâlceană
va fi condusă de Dumitru Teleșpan, care până azi a fost „secundul”
lui Artimon.

articol scris de Adi
Georgescu

16 Mar. 2010, 10:51 Campionat
Pe aceeași temă