Bătrâna Doamnă s-a deplasat ieri în Ungaria, la Debrecen, pentru
confruntarea cu gruparea maghiară într-un joc de verificare. Fără
Ionuț Popa, absent din cauza unor probleme medicale, Roland Nagy,
Dan Stuparu și Dan Țapoș au fost șefii delegației utiste.
Partida contra echipei secunde VSC Debrecen (prima echipă fiind
plecată în turneu în Antalya), așa ca și data trecută, s-a disputat
pe unul din terenurile sintetice din complexul sportiv.
Tehnicienii Bătrânei Doamne, confruntați cu multe probleme de
lot, au început partida în următoarea componență: Bălgrădean –
Manea, Pascariu, Buican, Roman, Drida, Chindriș, Mitu, Tobă, Batin,
Pecarov. Au mai evoluat în repriza a doua Nădăban, Purece, Copil,
Ștreangă, Țucudean, Apostol și Draia.
„Am făcut o primă repriză bună. Gazdele nu au contat
în joc. După pauză au dat un gol norocos”, a spus
Roland Nagy.
Din cauza problemelor medicale Pocuca, Mutulescu, Drăgan, Mihuț
și Benzar au absentat, iar Eze, plecat în Nigeria, și Edson,
menajat, au completat lista indisponibililor.
A fost 1-1 la final, după ce Nădăban a restabilit în ultimele
minute ale meciului egalitatea pe tabelă, maghiarii marcând imediat
după pauză.
În continuare, UTA va juca joi cu Giarmata, „amical” programat
pe sinteticul de la Șega, iar sâmbătă se va deplasa, din nou, în
Ungaria, pentru testul cu Bekescsaba.