„U” Cluj a obținut doar o remiză în deplasarea de la Ghermănești, 1-1 cu Sportul Snagov, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii 2 din care putea ieși cu toate punctele, dar și fără niciunul. E al treilea 1-1 consecutiv pentru echipa antrenată de Adrian Falub și al patrulea rezultat pozitiv obținut pe teren, iar Universitatea scapă, datorită golaverajului superior, de poziția a 16-a, retrogradabilă.
După un joc modest prestat în fața ultimei clasate Sportul Snagov, în care totuși și-a creat mai multe ocazii la poarta adversă, „U” Cluj părea să scape în câștigătoare după ce Kay (81) a înscris cu o lovitură de cap din 6 metri după un corner bătut de Rafa, fază la care transversala încă vibra după ce Dican (80) o lovise tot cu o minge trimisă cu capul din apropiere. Pîrvulescu (86) putea închise jocul, însă a ratat incredibil din 10 metri, deși era singur cu portarul și nu îl presa nimeni, pentru ca Kay (90) să fie neglijent la o centrare și să comită henț în propriul careu. Karim Safsaf (90+1) a executat cu ceva emoții, după ce Tordai a deviat mingea, însă a adus egalarea. Dar „U” Cluj se poate considera și norocoadă, fiindcă atacantul frances al Snagovului putea da lovitura la ultima fază. Scăpat singur spre poartă de la mijlocul terenului, Safsaf (90+6) s-a emoționat în fața lui Tordai și în loc să șuteze a vrut mai întâi să fenteze în dreapta. A fost blocat, astfel că ilfovenii au ratat șansa unei prime victorii în acest sezon.
Adrian Falub: „Atât se poate juca. Nu avem spirit de sacrificiu. La prima lovitură încasată, jucătorii se cer afară. Apoi, cei care intră pe parcurs nu au responsabilitate. Fundașii centrali fac orice, în afară să se apere”
La finalul partidei, managerul sportiv Adrian Falub nu s-a ferit să fie sincer și să spună că asta este tot ce poate echipa sa în acest moment, aruncând din nou săgeți către cei care au gândit și au făcut transferurile în vară, când la club au fost aduși de fiul lui Valerii Moraru, Octavian, foarte mulți jucători străini, majoritatea portughezi. Falub i-a dat ca exemple negative și pe Nicolae Pîrvulescu și Vlad Mihalcea, jucători introduși pe teren în partea secundă și care nu au adus un plus echipei.
„Am obținut un egal în urma unui joc slab, foarte slab, în care cele două echipe nu au reușit să pună probleme una alteia, dar poate și din cauza terenului. Hai să găsim scuza asta! Dar, până la urmă, am dat gol și trebuia să câștigăm jocul. Dar suntem naivi. Nu aveam voie să mai primim goluri la fazele astea. Suntem naivi, asta e!
Din păcate, strict vorbind, că asta este realitatea, așteptările de la începutul sezonului vizavi de echipa asta sunt departe de ceea ce poate să dea lotul actualul de jucători, după părerea mea.
Pe arbitri nu pot fi supărat, numai descumpănit de maniera de arbitraj. Am văzut aut-uri și faulturi, și vedea toată lumea, iar el dădea invers. Atât pot oamenii și atunci nu ai ce să le ceri. Pe echipa mea, la fel, nu am de ce să fiu supărat. E un lot care a fost format în vară, cu mare fast și ambiții de promovare, însă, din păcate, atât poate lotul ăsta în momentul de față. Atât se poate juca. Nu avem spirit de sacrificiu. La prima lovitură încasată, jucătorii se cer afară. Apoi, cei care intră pe parcurs nu au responsabilitate.
Până la urmă, îmi asum eu acest lucru, am știut de la început unde vin, am încercat să fac ceea ce putem face la momentul ăsta. Până la urmă, nu am pierdut niciun joc de când am venit. Din cinci meciuri nu am pierdut. Luăm ce e bun și obiectivul nostru trebuie schimbat. Nu ne mai gândim la promovare, bineînțeles, nu avem ce să discutăm. Cei care au făcut în vară niște lucruri, noi încercăm acum să luăm maxim până la iarnă și atunci să facem curățenie. Suntem pe poziție retrogradabilă și trebuie să fim conștienți de acest lucru.
Nu m-a deranjat ratarea lui Pîrvulescu. Asta e calitatea jucătorului. Dacă tu, din 5 metri, neatacat de nimeni, nu poți să dai gol, înseamnă că asta e calitatea ta. Mă deranjează atitudinea cu care Pîrvulescu sau Mihalcea au tratat meciul, dar și cea a fundașilor centrali. La noi, fundașii centrali fac orice, în afară să se apere!”, a spus, la microfonul Digi Sport, Falub, care îndeplinește și rolul de antrenor interimar.
„U” Cluj în meciul cu Sportul Snagov: Tordai – R. Takacs, Kay, Inacio Miguel, Berci (Nic. Pîrvulescu 46′) – Al. Pop, Dican, Andre Ceitil (Vl. Mihalcea 79′), Taub – Goga (cpt.), Gavra (Rafa Miranda 22′). Rezerve neutilizate: Gorcea – Burghele, Tiago Gomes, Guedj.
„U” Cluj e a doua echipă împotriva căreia Sportul Snagov câștigă un punct în acest sezon, după Petrolul. Echipa clujeană are 12 puncte acumulate în zece meciuri desfășurate în 11 etape și se află pe locul 13, deasupra locurilor retrogradabile, dar e la egalitate cu alte patru echipe: ASU Poli, Călărași, Reșița și Ripensia. Timișorenii sunt pe fostul loc ocupat de „U”, 16. În etapa următoare, echipa lui Adrian Falub se deplasează la Constanța, pentru meciul cu Farul, programat miercuri, de la ora 15:00.