O nouă înfrângere pentru Steaua II

06 Feb. 2010, 19:47 Pregătiri, amicale

Steaua II a întâlnit astăzi pe teren propriu, într-un amical,
echipa clasată pe locul doi în grupa a patra a Ligii a III-a, ALRO
Slatina. Bucureștenii nu reușiseră nicio victorie în partidele de
pregătire și sperau ca astăzi să poată simți gustul victoriei. De
partea cealaltă, ALRO vroia să demonstreze că parcursul bun din
turul campionatului nu a fost o întâmplare și meciul contra unei
echipe dintr-o ligă superioară părea testul perfect pentru
slătineni să-și măsoare forțele.

Prima repriză a fost câștigată de ALRO la o diferență minimă, 1-0,
însă cu alte două mari ocazii de a marca. Steliștii au început
meciul mai bine și păreau că vor obține prima victorie în meciurile
de pregătire, însă gafa portarului Ciuculescu i-a costat foarte
mult și s-au văzut conduși. Împinși de la spate de trigătele
antrenorului Leonard Strizu și ale lui Èšiți Dumitriu, roș-albaștrii
au încercat să construiască și să egaleze. Slatina a așteptat jocul
steliștilor și au contraatacat periculos, de două ori reușind să
ajungă unu-la-unu cu goalkeeperul, dar ratările incredibile au
păstrat scorul neschimbat.

Singurul gol al primei reprize a fost marcat de Cristi Niculescu.
Fratele mai cunoscutului atacant dinamovist, Claudiu Niculescu, a
reușit să profite de gafa portarului stelist și a trimis în poarta
goală, după ce mingea degajată de Ciuculescu s-a lovit în el. Până
la pauză, tot ALRO a fost mai periculoasă în fața porții, deși juca
mai pragmatic. Singura ocazie notabilă a Stelei a fost creată de
Toșca, care a pasat printre, continuată de Lazăr și ratată nepermis
de Simion.

Cea de-a doua repriză a început cu un alt unsprezece al Slatinei și
cu câteva modificări în tabăra stelistă. Și de această dată,
roș-albaștrii au fost mai periculoși și au încercat egalarea, însă
maturitatea oaspeților s-a văzut și în urma unui alt contraatac,
Buciuman a făcut 2-0. Eliminarea lui Bâtfoi, după o alunecare dură,
nu a încetinit atacurile steliștilor, iar intrările lui Grzelak,
Davis, Pazon și Damian au mărit viteza de construcție. Damian a și
reușit să reducă din diferență cu un superb șut de la 16 metri,
direct în vinclu, iar pe final Muzac ar fi putut egala dacă mingea
nu lovea transversala.

Steaua II termină încă un amical fără victorie, pierzând cu 2-1
confruntarea cu ALRO Slatina, iar la finalul meciul antrenorul
stelist s-a declarat dezamăgit de jocul echipei. „Facem
greșeli nepermise în apărare, la fel am greșit și în poartă. Am un
lot format din jucători tineri, sunt foarte mulți băieți noi, de la
republicani, și asta se vede și în jocul pe care îl practicăm. Sper
ca după ce revin jucătorii accidentați să ne putem reveni. O să
avem un retur de campionat foarte greu. Nu avem ce face, ne vom
descurca cu ce avem momentan.”
, s-a confesat
antrenorul Stelei II, Leonard Strizu.

Steaua II: Ciuculescu – Drăgan, Stegaru, Bejan,
Toșca – Bâtfoi, Muzac, Filip – Lazăr – Rusu, Simion. Au mai intrat
în repriza secundă: Damian, David, Pazon și Grzelak
Antrenor: Leonard Strizu

ALRO Slatina I: Pârvu (Tătaru) – Hapaină,
Militaru, Luca, Ciugulea – Dumitra – Mantea, Anghelina – Precup –
Cr. Niculescu, Bârjan
ALRO Slatina II: Tătaru (Bugiu) – Dăbuleanu,
Streinu, Preda, Ungureanu – Corneanu – M. Voicu, Calotescu – Negruț
– Dr. Niculescu, Buciuman
Rezerve: Ciocan, Stănescu, Petrescu, Neacșu

Articol și foto de Marius
Anghel

06 Feb. 2010, 19:47 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă