Programată inițial pentru vineri, reunirea echipei severinene va
ava loc luni, din cauza situației incerte în care se află clubul de
la malul Dunării.
„Trebuia să ne întâlnim pe 15 ianuarie, dar am
amânat reunirea lotului pentru luni. Situația la club e destul de
dificilă, dar sper să găsim soluții financiare pentru a ne putea
relua pregătirile”, a spus președintele Vasile
Mănescu, după ce jucătorii nu și-au mai primit salariile de trei
luni. Deși conducerea spera ca iarna aceasta Primăria Drobetei
Turnu Severin să vină alături de patronii Cristi Burci și Jan
Ionică, edilul Constantin Gherghe a afirmat că instituția
administrativ teritorială nu se poate implica financiar la echipă
decât din vară, astfel că FC Drobeta trebuie să supraviețuiască în
acest interval din alte surse.
Articol scris de Mircea
OGLINDOIU