Tiberiu Bălan: „Mi-am făcut datoria față de club”

11 Jan. 2010, 21:25 Bursa transferurilor
Tiberiu Bălan:**

Tiberiu Bălan a revenit luni la Sportul Studențesc, după
împrumutul la Unirea Urziceni, echipă cu care a reușit să câștige
campionatul României și a jucat în grupele Champions League. Bălan
speră să nu stea prea mult printre „studenți”, fiind hotărât să nu
mai joace pentru „Gașca Nebună”. Mijlocașul spune că împreună cu
președintele Vasile Șiman va cântări fiecare ofertă și o va alege
pe cea mai bună, atât pentru el, cât și pentru club, neavând
preferințe pentru viitoarea sa destinație.

Cum ți se pare reunirea la Sportul, tinând cont că ai
revenit printre foștii tăi colegi?

Puțin neplăcută, dar în același timp și plăcută. La fel
ca și în celelalte dăți îmi revăd colegii cu care am avut
performanțe. Nimic nou, doar doi-trei juniori. E normal pentru mine
să revin după împrumut. Deocamdată nu e nimic dramatic. Acum aștept
să vină și domnul președinte, probabil o să vina și mai
discutăm.

Ai o preferință unde ai dori să pleci? În România sau în
străinătate?

Nu nu am nicio preferință. E clar însă că trebui să
plec pentru că nu cred că mai pot face nimic pentru clubul acesta.
Ca om ar fi mai bine în România, te șimți mai bine între ai tăi,
decât să te duci în altă parte să fii străin, să nu poți să
comunici, să n-ai pe nimeni, să nu știi nimic. Dar intervine și
problema financiară, care își pune amprenta la fiecare jucător, la
fiecare transfer.

Urziceni rămâne o opțiune în continuare?
Și Urziceni și alte echipe, nimic nu e bătut în cuie.
Nu știu ce șanse mai am să ajung la Urziceni, deoarece a plecat Dan
Petrescu, însă nu se știe niciodată.

Ai pleca în Rusia la Kuban, te-ar interesa?
Da. Orice ofertă care e avantajoasă, nu sunt singurul
care ar spune da. Orice jucător care are o ofertă bună ar
accepta-o.

Liga 2 te mai tentează, ținând cont că anul acesta Sportul
se bate la promovare.

Am spus și mai devreme, nu. Oricum cred că mi-am făcut
datoria față de echipa asta și este de ajuns.

Patronul ce spune?
E de acord cu mine. Din acest motiv nici nu am rămas
aici, a fost opțiunea de împrumut care a fost benefică pentru mine
și, sper, că și pentru club.

Domnul Selymes te-ar vrea în echipă, ar avea nevoie de un
jucător ca tine?

Nu știu, deocamdată are jucători buni, a format un
grup, nu cred că ar fi o problemă să fiu și eu p-acolo, dar e
decizia mea să nu rămân.

Orice jucător visează să ajungă la o anumită
echipă…

Nu vreau să spun așa ceva. Pentru că nu se știe
niciodată în viață unde o să ajungi.

La națională te gândești?
Orice fotbalist își dorește să joace pentru România. Eu
mai sper în continuare, păcat că la ultima convocare am fost puțin
accidentat, însă poate că domnul Lucescu mă mai are în
vedere.


Dacă pleci undeva afară creuzi că ai avea șanse mai mari pentru o
eventuală convocare?

Dacă plec undeva afară, depinde și unde. Dacă sunt la o
echipă bună, probabil, va fi un motiv în plus să trimită pe cineva
din staff să mă vadă la meciuri.

Cum e în Champions League? Ai simțit gustul banilor, al
echipelor puternice?

Am simțit „gustul” fotbaliștilor. Este o difererență
foarte mare între ce se joacă la noi și ce se joacă în Ligă. E și
normal, sunt cele mai bune echipe din Europa, echipe în care orice
jucător e foarte bun. A fost frumos, mă bucur că nu ne-am făcut de
râs, chiar am făcut o impresie bună.

Tiberiu Bălan s-a pregătit astăzi sub comanda lui Tibor Selymes la
primul antrenament al Sportului Studențesc, echipă cu care se află
sub contract până în 2012.

11 Jan. 2010, 21:25 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă