Ianis Stoica așteaptă finalul sezonului de Liga 2 pentru a se întoarce la FCSB. Pompiliu Stoica spune că fiul său a crescut foarte mult în Liga 2: ”Duelurile cu adulții l-au călit”

Andrei TRIFAN 11 Apr. 2020, 13:06 Liga 2
Ianis Stoica așteaptă finalul sezonului de Liga 2 pentru a se întoarce la FCSB. Pompiliu Stoica spune că fiul său a crescut foarte mult în Liga 2: ”Duelurile cu adulții l-au călit”

Ianis Stoica are 17 ani și era anunțat ca fiind fotbalistul de 500 de milioane de euro al FCSB. Puștiul a fost împrumutat la Dunărea Călărași, Petrolul Ploiești, iar din iarnă este la Metaloglobus. ProSport a stat de vorbă cu tatăl jucătorului, Pompiliu Stoica, despre perioada prin care trece internaționalul de juniori.

Pandemia de coronavirus a dat peste cap calculele financiare din fotbalul mondial! Liga 1 este și ea grav afectată, iar Gigi Becali, principalul cumpărător din România în materie de fotbal, a anunțat deja planul de criză. Printre măsurile adoptate de patronul FCSB se numără și promovarea unor tineri jucători de la echipa secundă. Cum Dennis Man și Florinel Coman au oferte tentante din străinătate, Bogdan Vintilă s-ar putea trezi cu soluții inedite din propria pepinieră.

Pompiliu Stoica: ”A crescut foarte mult în această perioadă”

În acest context, ProSport a stat de vorbă cu tatăl fotbalistului pe care Gigi Becali l-a cotat la 500 de milioane de euro. Pompiliu Stoica a explicat situația actuală a fiului său, Ianis, jucător care a impresionat la o vârstă fragedă.

”Ianis este foarte bine. FCSB a gândit perfect când a decis să îl împrumute. Pentru el, experiențele de la Dunărea Călărași și de la Petrolul Ploiești au însemnat enorm. Acum este la Metaloglobus până la finalul lui iunie, dar înțeleg că se va prelungi (n.r. – se prelungește pe perioada în care sezonul actual se încheie mai târziu, din cauza pandemiei de coronavirus).

Din punctul meu de vedere, el a crescut în toată această perioadă. Duelurile cu adulții l-au călit, a văzut ce înseamnă nivelul Ligii 1. Acum, și el este un adult. Meciurile de la naționala U19 îmi dau dreptate în acest sens.

Este pregătit să joace la FCSB, mai ales că este regula U21. Clubul va decide ce va face, dar el este pregătit. Nici în perioada asta grea nu a stat o zi! Avem acasă tot ce ne trebuie pentru a se antrena la un nivel ridicat și nu a ratat un antrenament!”, a declarat Pompiliu Stoica pentru ProSport.

În acest sezon de Liga 2, Ianis Stoica a evoluat în opt meciuri pentru Petrolul, în care a totalizat 537 de minute pe teren, în timp ce la Metaloglobus a apucat să joace în două partide, cu Ripensia și ”U” Cluj, în care a bifat 46 de minute pe gazon.

Becali voia să-i pună clauză de 500 de milioane de euro lui Ianis Stoica

Gigi Becali a văzut potențialul lui Ianis Stoica încă din 2018. Atunci, în stilul său caracteristic, afaceristul anunța că va da marea lovitură pe piața transferurilor și că, pentru a fi sigur că nu îl pierde pentru o sumă modică, îi fixează o clauză de reziliere colosală.

”Ianis Stoica are 15 ani și jumătate și mi-a spus MM că diferența la antrenamente nu se vede. În 3 ani o să-i pun 500 de milioane clauză! Păi eu sunt prost? Eu vreau să vând fotbaliști! Nu vând români, portughezi sau spanioli. Vând fotbaliști! Nu contează naționalitatea”, declara Gigi Becali.

Fotbalistul a primit toată tevatura din jurul său cu mult calm și dezvăluia, în 2019, într-un interviu acordat Fanatik, relația pe care o are cu patronul FCSB: ”Eu vreau să am o discuție directă cu dânsul, să nu se implice altcineva în relația mea cu el, fiindcă lumea este destul de rea și nu vreau să se audă lucruri despre mine, mai ales că sunt tânăr și mă afectează când se zice câte ceva urât despre mine.

N-am avut probleme de genul acesta până acum, dar nu vreau să am nici de acum încolo. Nu este presiune, este un plus de încredere pe care mi-l dă și încerc să arăt că nu se vorbește degeaba despre mine. Încerc să dau goluri, să îmi ajut echipa și să ajung cât mai sus, poate chiar la Real Madrid.

Mi-a zis să trag tare, că el mă iubește și e alături de mine. Mă întâlneam de foarte multe ori cu dânsul și a contat mult pentru mine încrederea pe care mi-a dat-o față în față, m-a făcut să îmi doresc și mai mult și atunci a contat foarte mult pentru psihicul meu.”

Foto: Metaloglobus

Andrei TRIFAN 11 Apr. 2020, 13:06 Liga 2
Pe aceeași temă