Revine Viorel Ion la Gloria?

24 Nov. 2009, 12:39 Liga 2
Revine Viorel Ion** la Gloria?

Sedusă și abandonată de mult controversatul om de afaceri Sergiu
Băhăian, Gloria Buzău se află în „aer”. În ultimul timp, s-a tot
vehiculat că fostul patron, Costel Bucur, ar reveni la clubul din
Crâng. Însă numai în anumite condiții, cum avea să declare chiar el
cea mai importantă fiind o asociere cu Primăria.

De asemenea, se zvonește că Ion Viorel, unul dintre artizanii
promovării Gloriei în prima Ligă ar putea reveni și el pe banca
tehnică. Referitor la acest lucru, „Vioară” a declarat că s-ar
întoarce numai dacă și primarul va fi de acord. Fostul antrenor
consideră că în momentul de față cea mai bună soluție pentru
salvarea Gloriei ar fi reîntoarcerea lui Bucur și Brebeanu.

„Nu știu dacă și primarul agrează această variantă,
totul depinde acum de dânsul, cu cine vrea să lucreze. Am înțeles
că și domnul Brebeanu ar intenționa să revină. Eu recunosc că am
greșit față de el atunci când s-a vândut echipa. M-am implicat eu
ca prostul și am ieșit cel mai șifonat. Nu am luat nici bani și am
mai rămas și cu datorii. Trebuia să-l las pe Brebeanu să negocieze,
fiindcă este om de afaceri și știe cum să pună problema. Dacă aș
reveni la Gloria, o fac ca și antrenor, nu altceva. Nu cu Ilie,
pentru că are drumul lui și a obținut rezultate bune la Brănești.
Suntem cumnați, ne respectăm, dar drumurile noastre nu se mai
intersectează pe plan fotbalistic”
, susține Ion
Viorel.

Articol scris de Adrian
SOARE

24 Nov. 2009, 12:39 Liga 2
Pe aceeași temă