Egalul obținut sâmbătă de FC Baia Mare la Mioveni nu este unul
conform cu cele întâmplate în teren. Gazdele au avut o posesie
zdrobitoare a balonului, și deși ocaziile de clare de poartă au cam
lipsit, cu excepția centrărilor din cornere au fost două faze care
au schimbat soarta partidei.
Prima dintre ele s-a petrecut în minutul 52, când Enache a găsit
spațiul porții cu un șut de la 30 m, mingea trecând printr-o mare
de picioare. Golul a fost însă anulat de tușierul Bela Szoke care a
văzut un off-side, inexistent după părerea gazdelor la Pablo
Rodriguez.
Continuarea fazei a fost următoarea: centralul Hanciaruc, a
fluierat repunerea balonului de unde a fost off-side-ul, asta în
timp ce jumătate din echipa gazdelor se bucura la jumătatea
terenului pentru marcarea golului.
Contraatacul oaspeților nu s-a finalizat, cu toate că băimărenii
scăpaseră singuri de la jumătatea terenului spre poarta lui Ilie,
pentru că, avertizați de antrenori, o parte din jucătorii Daciei
s-au putut replia la timp.
A doua fază controversată a avut loc în minutul 81, când Baicu a
insistat excelent la o minge, a preluat-o cu capul mai întâi la 16
m înaintea unui adversar, și apoi a fost busculat de portar în
careu, fără minge chiar în momentul cînd trebuia să-și facă
preluarea și să înscrie. Centralul a lăsat eronat să continue
jocul, deși Baicu era căzut la pământ trebuind să primească 11 m,
asta pentru că nici tușierul Bela Szoke nu a semnalizat
infracțiunea.
„Nu se poate să avem asemenea arbitraje. S-a văzut
clar că nu a fost off-side la acea fază. Tușierul Szoke a ridicat
eronat fanionul. Apoi, Baicu a fost lovit în careu și trebuia 11 m.
Nu înțeleg cum centralul nu a oprit jocul văzând foarte bine faza.
Mai mult, la final, tușierul Bela Szoke spune că a văzut lovirea și
că i-a făcut semn centralului să dea 11 m. Însă nu a ridicat
fanionul… ce semn i-o fi făcut? Acest tușier odată ne scoate mingea
din poartă și altă dată nu semnalizează 11 m. Unii dintre ei am
înțeles că mai vor să mai intre și în lotul A…Păi dacă nici la Liga
a doua nu le văd, vă dați seama ce se poate întâmpla la Liga I și
ce scandaluri vor isca arbitrajele lor?” a declarat
la final directorul executive al Daciei, Răzvan Tunaru.
Articol scris de: Alin
MARCU