Situația financiară de la Gloria Buzău nu e una tocmai bună, de
aceast lucrul declarându-se îngrijorat și Dan Tulpan, președintele
echipei Gloria Buzău. Acesta a susținut în cadrul emisiunii Sport
la Minut de la postul de radio Sport Total FM că jucătorii au
primit numai un salariu și trei prime în actualul sezon.
„Meciul de mâine, cu Petrolul, este foarte dificil.
Avem multe indisponibilități, iar băieții sunt amărâți și pe bună
dreptate deoarece nu și-au mai primit salariile de ceva vreme. Au
primit un singur salariu și trei prime în acest sezon. Marea
majoritate a încasărilor de la meciul dintre România și Letonia se
vor duce în buzunarele lor. Apoi sper să ne mai aloce Primăria
niște bani și să le mai plătim jucătorilor. Așa sperăm să ne
apropiem de adevăr, de normal. Sponsorul principal se pare că s-a
retras. Am făcut tot ce se putea și speram să terminăm undeva în
jurul locului 10. În iarnă vom vedea, ne vom gândi și la sponsori.
Pe primul plan este organizarea meciului internațional România –
Letonia și nu este simplu. Sperăm că interesul spectatorilor e pe
măsură și vor veni să încurajeze echipa națională de tineret, care
are nevoie de victorie”, a declarat oficialul buzoian
la Sport Total FM.