Oricât de contestați ar fi Adrian Drida și Cornel Nădăban și
oricâte nemulțumiri ar genera în rândul suporterilor, acum nu
există soluții reale pentru înlocuirea lor, în condițiile în care
pretențiile legate de rezultate sunt mari. Pe de altă parte nu doar
suporterii își doresc o revenire în Liga I, ci și reprezentanții
clubului, chiar dacă nu oficial și chiar dacă sunt încă în
așteptare, motiv pentru care se încearcă eliminarea riscurilor.
Ori, e evident că în condițiile în care UTA și așa are o medie
scăzută de vârstă, dacă s-ar renunța la puținii jucători
experimentați, situația s-ar putea complica.
Florin Gâlcă, mijlocaș care ar putea să-l înlocuiască pe Cornel
Nădăban, are încă nevoie de timp, atât pentru a se elibera de trac,
cât și pentru a-și perfecționa jocul pe faza defensivă, pentru a-l
putea concura serios pe Nădăban. Dincolo de jocul modest de la
Deva, influențat de-o eroare în faza premergătoare golului, Gâlcă a
bifat câteva apariții în tricoul alb-roșu, și va mai avea parte de
șanse, dar va reprezenta o concurență serioasă pentru Nădăban,
numai când va avea un joc complet și pe faza defensivă.
În ceea ce-l privește pe Drida, soluțiile de înlocuire ar fi
Dodo Digbeu și Dumitru Copil. Digbeu nu știe sau nu vrea să facă
faza defensivă, nu se apără aproape deloc, antrenorii fiind
nemulțumiți de acest aspect, pe care i l-au și reproșat de câteva
ori. De altfel, acesta este motivul pentru care Digbeu a început să
iasă din calculele primului 11, Ionuț Popa nepermițându-și să țină
în teren, 90 de minute, un fotbalist care să nu conteze pe faza
defensivă.
Dumitru Copil, dincolo de calitățile sale tehnice remarcabile,
rămâne un mare semn de întrebare. Este genul de jucător care suferă
din cauza unui psihic slab, riscând să se piardă în scurt timp dacă
nu-și schimbă atitudinea. Ionuț Popa n-are nimic de împărțit cu el,
nu există un scurt-circuit acolo, iar simplul fapt că Dumitru Copil
nu prinde nici măcar lotul lărgit la meciurile oficiale spune
destule. „Copil dă o pasă bună, după care și-o admiră
jumătate de oră” – a spus Ionuț Popa despre mijlocaș
în urmă cu trei-patru luni, ideea fiind valabilă și acum.
Ionuț Popa nu pare dispus acum să-și asume riscuri în privința
lui Drida și Nădăban cu jucători despre care știe că deocamdată
nu-i pot îndeplini cerințele de ordin tactic, dincolo de problemele
pe care le-ar putea provoca pe fondul lipsei de experiență, acesta
fiind motivul pentru care încearcă să-i introducă treptat în joc,
tocmai pentru a avea ocazia să prindă cheag.
UTA nu are cum să dispună, pe moment, de un joc elaborat, având
în vedere că evoluează în actuala formulă doar din vară, motiv
pentru care antrenorii n-au de ales și încearcă să îndeplinească
măcar principalele condiții: determinare, pregătire fizică bună,
pressing cu jucători capabili să facă ambele faze ale jocului.
Sigur, directorul tehnic utist ar putea să încerce și altceva,
chiar dacă l-ar costa puncte, dar nu o va face cât timp echipa nu
pierde și e de înțeles. Aproape sigur, după câteva înfrângeri,
Ionuț Popa se va strădui să implementeze jucători noi, asumându-și
riscuri.
Fără Nădăban și Drida, pentru linia de mijloc soluțiile ar fi:
Gâlcă (22 ani), Digbeu (19 ani), Chindriș (18 ani), Apostol (24
ani), Roman (22 ani), Copil (19 ani) sau Purece (18 ani), de-o
minimă experiență beneficiind doar Apostol și Roman, obținută însă
la echipe sub nivelul UTA-ei, nici ei nefiind obișnuiți cu
presiunea.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan