Nădăban: „E păcat că a apărut un șef la club care taie și spânzură”

Marius ANGHEL 13 Dec. 2012, 12:19 Diverse
Nădăban:**

Nu departe de casă, dincolo de graniță, la Bekescsaba, patru foști utiști și-au dat mâna pentru a o ajuta pe formația fanion a orașului maghiar să revină în elită. După prima parte a sezonului, Elore e lider în seria de Est a ligii secunde a campionatului din Ungaria, la trei puncte în fața marii contracandidate, Vasas.

Sorin Botiș a fost piesă de bază la Bekescsaba încă din start, Norbert Varga a devenit pe parcursul turului, în timp ce Alex Leucuța și Cornel Nădăban nu au avut statut de titular. Ultimul ne-a mărturisit că trecerea pe banca de rezervă i se trage de la absența de la un meci oficial pe motiv că și-a nășit un bun prieten, însă chiar și așa e mulțumit de ceea ce a realizat în Ungaria, cu mențiunea că speră că se va revanșa din retur. „Nu am jucat atât cât mi-aș fi dorit, îmi pare rău că antrenorul nu m-a înțeles atunci când a trebuit să onorez o promisiune dată unei cunoștiințe cu mult timp înainte de semna cu Bekescsaba. Dar, atât cât am evoluat cred că mi-am făcut treaba și, ceea ce este important este poziția fruntașă a echipei mele”, consideră Nădăban.

Mijlocașul de 28 de ani și-a încheiat în vară contractul cu „Bătrâna Doamnă” și, cum nu i s-a propus prelungirea sa, a trebuit să părăsească echipa emblemă a orașului după doi ani și jumătate. „UTA rămâne UTA și când pleci de la un club atât de important rar poți să spui că faci un pas înainte. Poate, doar la unele formații din Liga 1 din România. Așa că, fotbalistic am regresat puțin, dar, în schimb, sunt foarte liniștit. Nu am un salar foarte mare, dar nu cred că acesta a întârziat o zi. De fapt, din câte știu eu, conducerea clubului a virat bugetul de salarii la o bancă încă din vară și această ne alimentează conturile în fiecare lună. Nu am auzit niciun coleg de-al meu să se plângă de bani, de restanțe, pe când la UTA erau mai tot timpul astfel de probleme”, a adăugat „Nădă”, care a mai ținut să sublinieze un lucru: „A existat un meci în care doi jucători ai noștri și-au dat autogol, echipa a pierdut cu 3-2, dar nu i-a acuzat nimeni de blat sau altceva, cum ar fi făcut-o unii la Arad pentru fapte mult mai mărunte. Conducerea și antrenorii sunt mereu alături de noi, ne încurajează chiar și după înfrângeri, iar echipa are rezultate”.

Arădeanul recunoaște că a ținut legătura cu o parte dintre foștii săi colegi, dar i-ar fi plăcut să primească vești mai bune. „Îmi pare rău că lucrurile nu merg bine la UTA, că echipa e departe de promovare, iar probleme financiare persistă. Am înțeles că s-a mai și renunțat acum în iarnă la alți doi arădeni, Calvin și Chindriș, plus la Smaranda, pe care, personal, îl consider un portar foarte bun și un băiat de caracter, nu mai știe nimeni care e direcția la club. În total au plecat zece jucători și deocamdată nu a venit nimeni, cine mai intră pe teren în retur? În fine, e păcat că a apărut un șef la club care taie și spânzură și aici nu mă refer la Gio, pe care-l respect pentru ceea ce a făcut, cum a putut, pentru UTA în ultimii ani…”, a mai afirmat Cornel Nădăban, lăsând să se înțeleagă că se referă la Adrian Falub, care l-a uitat pe bancă în a doua jumătate a sezonului precedent.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 13 Dec. 2012, 12:19 Diverse
Pe aceeași temă