Atât Ionuț Popa, cât și Gheorghe Barbu au avut comentarii pe
marginea golurilor marcate. Tehnicianul Mureșului Deva a spus că:
„arădenii au fost nesimțiți, pentru că nu ne-au dat
mingea înapoi, după ce noi am trimis în aut, pentru ca unul de la
UTA să primească îngrijiri. Așa ceva nu se face, nu mă așteptam la
atâta lipsă de fair-play, sunt neplăcut surprins. E nesimțire pe
față să faci așa ceva, un club ca UTA nu ar trebui să procedeze
astfel. În loc să ne dea mingea înapoi, au plecat pe atac și au
egalat”.
De cealaltă parte, directorul tehnic al Bătrânei Doamne a
apreciat că golul celor de le Deva s-a produs după o eroare de
arbitraj. „Deva a primit un aut de margine, dar mingea
trebuia să fie la noi, pentru un henț clar. S-a centrat, a rezultat
cornerul și s-a înscris golul”, a spus Ionuț Popa,
care țipa după meci, la vestiare: „Iar ne-au tocat
arbitrii. Ar fi trebuit să avem două lovituri de pedeapsă, la un
fault asupra lui Batin și la un henț clar la
Pistol”
Articol scris de: Sebastian
Șilcovan