În fotbalul modern este important să te preocupi de ceea ce
joacă echipa ta și să lași calculele deoparte, interesul pentru
ceea ce fac contracandidatele fiind menținut doar la cote de
avarie.
Așa face și Răchită la Petrolul, tehnicianul lupilor galbeni
fiind preocupat, de fiecare dată, doar de meciul care urmează.
Dar suporterii, ziariștii și toți cei care sunt preocupați de
soarta echipei Petrolul pot face fel și fel de supoziții despre
parcursul echipelor contracandidate ale Petrolului în lupta pentru
promovare.
Pentru că, în ciufda faptului că Răchită are la dispoziție o
formație în construcție, nivelul Seriei I din liga secundă de
fotbal este unul modest, fapt care permite mai multor formații să
spere la accederea în primul eșalon.
Etapa a 11-a din Liga a poate aduce rezultate convenabile pentru
ploieșteni. Aflați la 6 puncte distanță de locul secund,
promovabil, jucătorii antrenați de Vivi Răchită nu prea au cum să
rateze victoria în meciul de sâmbătă cu nou promovata CSM Râmnicu
Sărat. Pe de o parte.
Pe de altă parte, Delta Tulcea se va deplasa la Snagov și ar
putea să piardă puncte, mai ales că, de ieri, gruparea ilfoveană
are un nou antrenor, în persoana fostului internațional Laurențiu
Reghecampf. Mai mult, Sportul Studențesc va primi replica Dunării
Galați, altă grupare care are antrenor nou, Viorel Tănase fiind
succesorul lui Aurel Brașoveanu la conducerea tehnică a formației
gălățene. Și, este binecunoscut faptul că o echipă care are
antrenor nou se mobilizează mult mai bine, în special la prima
partidă. În această conjunctură, Sportul Studențesc, care oricum
este o formație recunoscută pentru inconstanță în joc și în
rezultate, ar putea pierde, la rândul său, puncte importante în
clasamentul adevărului.
În fine, Concordia Chiajna, echipa clasată pe a treia poziție a
ierarhiei la zi, are programat un joc acasă, cu Steaua II
București, dar va avea o partidă dificilă, „satelitul” Stelei fiind
o formație incomodă, capabilă să scoată puncte din deplasări
dificile, așa cum s-a întâmplat acum două etape la Buzău, acolo
unde Gloria, din localitate a fost ținută în șah de echipa a II-a a
Stelei.
Una peste alta, etapa programată la sfârșitul acestei săptămâni
poate fi una la finele căreia Petrolul Ploiești să se apropie de
primele două locuri ale clasamentului Seriei I din Liga a II-a,
poziții care, la finalul campionatului, asigură promovarea în Liga
I.
Sursa: prahovasport.ro