21 de goluri!

17 Oct. 2009, 02:14 București

În afară de ploaie și frig, pe stadionul Victoria condițiile au
fost vitrege pentru oaspeții de la Atleticos 2 și din punct de
vedere fotbalistic. O ploaie torențială de goluri s-a abătut asupra
lor în meciul cu Spic de Grâu din etapa a 5-a a ligii a 4-a.
Portarul Gabriel Radu a fost nevoit să scoată mingea din plasă de
numai puțin de 20 de ori!

Așa cum era de așteptat, încă de la începutul meciului s-a jucat
într-o singură direcție: poarta apărată de Radu Gabriel. Primul gol
nu s-a lăsat așteptat prea mult. În minutul 4, Tudose Adrian
înscrie din interiorul careului și deschide drumul către umilința
oaspeților. Cinci minute mai târziu, Grigore Valentin duce scroul
al 2-0. Oaspeții nu contează deloc în atac, iar gazdele nu slăbesc
turația motoarelor. Cojocaru Mircea înscrie al treilea gol al
partidei în minutul 12. Nu trec nici trei minute și Spic de Grâu
înscrie din nou, Tudose trecându-și în cont dubla. În urmatoarele
15 minute gazdele mai marchează de două ori prin Mateleanu. În
minutul 33, Hodoi Daniel își trece și el numele pe lista
marcatorilor. Finalul reprizei aduce încă un gol. Rață înscrie și
stabilește scorul la pauză, 8-0.

A doua repriză începe cu un gol a lui Nae. Tudose Adrian reușește
hatrick-ul în minutul 50, când înscrie cu un șut din afara
careului. Rată Gabriel scapă nemarcat și înscrie față în față cu
portarul. Nae iși trece în cont dubla în minutul 54.

După o oră de la debutul măcelului, Atleticos 2 înscrie golul de
onoare prin Popescu. La faza imediat urmatoare scorul se face 13-1,
Nae înscriind al treilea gol al său în această partidă, după care
au urmat a patrulea pentru 14-1. În minutul 62, Tudose marchează și
el al patrulea gol al său. Minutul 65 aduce cel de al 17-lea gol al
partidei, prin noul intrat Ilie Ionuț. Tudose înscrie iarăși in
minutul 70. Rață nu se lasă mai prejos și reușește hatrick-ul
printr-un lob frumos de la 16 metri. Ilie fructifică o nouă acțiune
de atac în minutul 80. Spic de Grâu mai marchează încă două goluri
până la final, prin Grigore și Tudose, care stabilește scorul
final, 20-1. În minutul 92 arbitrul pune capăt umilinței
oaspeților.

Spicu de Grâu:
Nunvailer Iulian, Voicu Mihai, Constantin
Vasile, Tudose Adrian, Grigore Valentin, Rată Gabriel, Meteleanu
Daniel, Cojocaru Mircea, Andrei Victor, Nae Florentin
Rezerve: Vișinescu Ionuț, Ilie Ionuț, Greaca Emil,
Anton George, Borcea Adrian, Mustață Doru

Atleticos 2: Radu Gabriel, Sandu George, Cremne
Andrei, Minea Luigi, Tudosia Ovidu, Zamfir Victor, Vasile Virgil,
Vărlan Costin, Botcă Alex., Ghiorghe
Rezerve: Cremen Alexandru, Ruip Cristian

articol și foto de Andrei
MOISOIU

17 Oct. 2009, 02:14 București
Pe aceeași temă