Spectacol la Ploiești

10 Oct. 2009, 15:18 Campionat

Petrolul a spulberat, sâmbătă, Dunărea Galați, cu 5-0, după un
meci care s-a disputat într-o atmosferă cum demult nu s-a mai văzut
pe „Ilie Oană”.

La 43 de ani de la istorica victorie cu FC Liverpool, atunci
campioana campioanei mondiale Anglia (3-1 în fața a 18.000 de
spectatori, pe data de 12 octombrie 1966), spectacol pe teren,
spectacol în tribunele stadionului „Ilie Oană”.

Petrolul de acum se zbate în liga secundă, însă crește de la o
etapă la alta, iar, cu Dunărea Galați, fotbaliștii lui Valeriu
Răchită au reușit cel mai bun meci din acest sezon, consemnând a
treia victorie la rând și scorul zilei de sâmbătă în Seria I.

Lupii s-au apropiat mai greu, însă odată ce au apucat să „muște”,
au „devorat” pur și simplu Dunărea Galați, marcând de cinci ori și
trecându-și în cont multe alte ocazii, în aplauzele celor mai bine
de 1.200 de suporteri care au cântat și și-au încurajat favoriții
pe tot parcursul meciului, creând o adevărată atmosferă de
sărbătoare, cum demult nu s-a mai văzut pe bătrânul stadion „Ilie
Oană”.

Așadar, după aproape o jumătate de oră de „pândă”, lupii au deschis
scorul în minutul 28, cu ceva noroc, Elek împingând mingea în plasă
după ce juniorul Petrolului Constantin Stoica, dar și apărătorul
Galațiului Emil Cristian luftaseră la centrarea lui Mihai Tudor de
pe dreapta.

Însă faza golului al doilea, din minutul 41, a fost una superbă,
Budescu și Elek au făcut „un-doi” la marginea careului, primul a
pătruns și a centrat în fața porții, iar Minciună, venit lansat, a
reluat din alunecare.

Frumoase și cele trei reușite ale lupilor în repriza secundă, toate
cu Budescu la serviciu sau finalizare. A pasat perfect pentru Elek
și Minciună, la golurile acestora din minutele 47 și 86, a
transformat lovitura de pedeapsă acordată de către centralul Mihai
Ene, în minutul 67, după un henț al lui Cristian.

De partea cealaltă, Galațiul a adunat două ocazii tot meciul, prima
la scorul de 2-0, când Andreas Popescu a preluat perfect în careu,
însă a trimis pe lângă poartă (42). La cea de-a doua, în minutul
57, Ioviță a centrat bine, iar Marian Marin a reluat cu capul puțin
peste transversală.

Spectacol în
tribune

Galeria Petrolului a cântat tot meciul și a afișat un banner cu
ocazia împlinirii a 43 de ani de la succesul cu Liverpool, în 1966,
an în care echipa ploișteană reușea câștigarea ultimului titlu de
campioană a României, inscripționat cu mesajul „’66 nu
am uitat/Petrolul adevărat”.

După ce Petrolul a marcat cel de-al patrulea gol în poarta Dunării
Galați, căpitanul Cristi Vlad și Daniel Chiriță, înlocuiți pe
parcurs, au fost chemați de suporteri în peluză, în mijlocul
galeriei, aceștia cântând alături de fani până la finalul
meciului.

„A vorbit
publicul”

Antrenorul Valeriu Răchită a comentat scurt prestația elevilor
săi: „Această victorie a întors probabil publicul spre
echipă, iar prezența monștrilor sacri ai Petrolului în tribună a
făcut ca această nouă echipă să aducă bucurie spectatorilor
ploieșteni. Ddespre meci, pot să spun doar că, pentru prima dată
sunt aproape mulțumit, adică nu sunt mulțumit de primele 30 de
minute. Despre restul, pentru noi a vorbit publicul, nu mai am ce
să comentez în plus”.

Viorel Tănase, la
Galați

Dunărea Galați a fost pregătită la meciul cu Petrolul de către
președintele Auraș Brașoveanu. „Felicit Petrolul pentru
dovada de pragmatism, jucătorii au demonstrat că sunt
profesioniști. La noi, în afară de aroganță și infatuare, jucăm cu
3-4 jucători”.

În ceea ce privește banca tehnică, președintele clubului din Galați
a anunțat că se află în negocieri avansate cu tehnicianul Viorel
Tănase, aflat momentan la Valencia, pentru stagiul practic necesar
obținerii licenței PRO. Tănase se întoarce miercuri, iar meciul
Dunării din etapa viitoare va fi pregătit de acesta.

Articol scris de: Ciprian
RADU

10 Oct. 2009, 15:18 Campionat
Pe aceeași temă