Victorios, ieri, pe teren propriu, împotriva Dunării Giurgiu,
scor 3-1, antrenorul principal al echipei secunde a lui Dinamo,
Gheorghe Mihali s-a declarat mulțumit de evoluția scorului și de
jocul făcut în cea de-a doua repriză. Tot el mai spune că dacă nu
vor mai fi făcute transferuri, șansele ca rezultate să fie pe
placul conducătorilor nu vor apărea prea curând.
„Foarte greu. Avem jucători fără experiență ce până
acum au jucat numai în Liga a III-a. Sper să mai facem câteva
transferuri, altfel ne va fi foarte greu să putem emite pretenții.
Am câștigat pentru că am avut o repriză secundă în care am prins
mai multă încredere. Probabil cei de la Giurgiu au venit aici cu
gândul că deja meciul este câștigat. S-au gândit la înfrângerea cu
5-1 de la Chiajna și au spus că așa ne vor da și ei. Noi am evoluat
bine, mai ales în partea a doua și i-am luat prin surprindere. Am
obținut primele noastre puncte, însă repet, ne va fi foarte
greu”, a declarat Mihali la finalul partidei
disputate pe „Florea Dumitrache”.
Articol scris de Marius
Anghel