„Valoarea jucătorilor mei își va spune cuvântul”

16 Sep. 2009, 12:30 Liga 2

După un meci nebun cu satelitul lui Dinamo, în etapa cu numărul
șase elevii trioului Bumbescu-Bălașa-Vintilă întâlnesc F.C.M. Bacău
o trupă ce stă confortabil pe poziția a șaptea clasamentului. E de
apreciat îndeosebi maniera entuziasmantă prin care, administrând un
sec 5-1, au răpus o echipă în fața căreia aveau de luat o revanșă,
după înfrângerea din cupă. Și cum meciul care urmează este socotit
cel mai greu, e de presupus că deplasarea din Moldova îi ține în
tensiune pe ilfoveni.

Tehnicianul de la Chiajna, Bumbescu, rămâne totuși cu picioarele
pe pământ chiar dacă echipa sa este, cu siguranță, o nucă tare în
seria întâi.„Ne așteptăm la un meci greu, însă cred că
valoarea individuală a jucătorilor mei și chiar și forța de grup,
își vor spune cuvântul și vreu să câștige echipa cea mai
bună”
.

Despre ascensiunea galben-verzilor, o echipă care anul trecuta
câștigat primul punct abia după șapte etape, fostul stelist spune:
„Suntem pe val și datorită mobilizării exemplare a
jucătorilor. Pregătim fiecare meci cu maximă seriozitate, însă aici
intervine și valoarea jucătorilor, care sunt receptivi la sfaturile
antrenorilor.”

Concordia este echipa care are cele mai puține goluri primite în
primele cinci etape, două numai, astfel că Florin Niță,
goalkeeperul de la Chiajna este unul din remarcații antrenorului
său: „Un mare câștig al echipei este Florin Niță, care
la doar 22 de ani dă siguranță echipei noastre. Un câștig cert, un
pariu câștigat de noi acest portar. Nu pot să nu remarc atitudinea
publicului din Chiajna, care ne ajută meci de meci și au arătat că
sunt fair-play aplaudând reușita lui Dinamo din ultimul
meci”.

Cei de la Chiajna visează deja la prima poziție, așteptând un pas
greșit din partea vecinilor de la Brănești, care se deplasează la
Dinamo II și e de presupus că alb-roșii se vor bate pentru primele
puncte din această stagiune: „Chiar dacă ne-am propus
să nu pierdem, nu ne îndepărtăm de obiectiv dacă nu vom învinge la
Bacău. Campionatul e lung, se joacă în forță fiindcă vor retrograda
multe echipe și lupta este mare și la promovare și la
retrogradare.”

Concordia poate alinia cel mai bun unsprezece, fiind aproape sigură
revenirea lui Martinescu în atac. Doar prezența lui Valentin Duru
este pusă sub semnul întrebării, acesta având încă de tras după
incidentul petrecut săptămâna trecută când a fost mușcat de un
câine și s-a ales cu trei copci de sutură. Totuși lui Bumbescu nu
îi dă bătăi de cap alcătuirea echipei. „Avem un lot
echilibrat, cu jucători de valoare pe toate posturile. Avem
acoperire în toate compartimentele și asta explică în mare măsură
evoluția bună a echipei. Nu pot să nu mulțumesc din nou primarului
de aici, domnul Minea, care este alături de noi tot
timpul”
a mai adăugat Adrian Bumbescu.

Partida dintre FCM Bacău și Concordia Chiajna, contând pentru etapa
a șasea se va disputa sâmbătă, 19 septembrie, cu începere de la ora
11, pe stadionul „Municipal” din Bacău.

Sursa:
csconcordia.com

16 Sep. 2009, 12:30 Liga 2
Pe aceeași temă