Kelemen, Muscă și Opriceană – out de la Bihor!

01 Sep. 2009, 12:28 Seria 2
Kelemen, Muscă și Opriceană** - out de la Bihor!

 

În urma rezultatelor din primele trei etape de campionat, în care FC Bihor a acumulat numai două puncte, au fost făcute primele disponibilizări.

 

 

Marți, la propunerea staff-ului tehnic, condus de antrenorul Ioan Petcu, Adunarea Generală a Asociațiilor FC Bihor a ratificat decizia de a-i rezilia contractul fundașului stânga Kelemen.

 

 

Nu a fost singura decizie de acest gen, pentru că Muscă și Opriceană au aceeași opțiune sau varianta de a evolua, definitiv, la echipa a doua, pe perioada derulării contractului cu FC Bihor.

 

 

„Perioada de transferări se va încheia pe 10 septembrie, astfel că au timp să-și găsească echipe și să-și rezilieze contractul cu FC Bihor”, a precizat președintele Gigi Alexandrescu. În viziunea conducerii tehnice, cei trei pot fi înlocuiți cu jucători din propria pepinieră.

 

 

La rândul său, luat în vizor chiar și de proprii suporteri, pentru evoluția ștearsă din meciul de sâmbătă cu U Cluj, Cătălin Bucur a primit un ultim avertisment.

 

 

Cei patru jucători nu au scăpat de amenzi. În conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară adus la cunoștința jucătorilor și depus inclusiv la Federația Română de Fotbal, pentru randament slab Kelemen, Muscă și Bucur au încasat amenzi de câte 400 de euro, în timp ce Opriceană a fost amendat cu 300 de euro.

 

Sursa: bihoreanul.ro

01 Sep. 2009, 12:28 Seria 2
Pe aceeași temă