Steop: „Joc deosebit de greu la Vâlcea”

20 Aug. 2009, 16:17 Campionat

Covăcenii s-au prezentat astăzi în fața presei cu cele cinci achiziții din această vară și cu speranțele legate de prima deplasare din campionat, la Râmnicu Vâlcea. Un meci în care ambele echipe vor fi lipsite de „principalul” de pe bancă.
 

Alin Artimon a demisionat de la CSM Râmnicu Vâlcea, pe când Remus Steop a fost suspendat două etape după ce a fost trimis în tribună de centralul Marian Balaci la partida din prima etapă cu Dacia Mioveni (scor 1-1).

 

„A fost o descătușare la gol, o bucurie de nedescris. De asta stau două etape acum, am devenit se pare foarte recalcitrant”, spune ironic antrenorul Fortunei, despre faza la care a intrat în teren să sărbătorească. Acesta nu va putea conta la meciul cu oltenii pe Uzun (suspendat) și Ticană (accidentat).
 

„Faptul că s-a schimbat antrenorul în săptămâna premergătoare jocului, poate fi benefică pentru noi sau dimpotrivă echipa poate fi mai bine motivată decât a fost. Schimbarea unui antrenor poate aduce plusuri sau minusuri, rămâne de văzut la ora jocului”, a declarat antrenorul Remus Steop.
 

 

Artimon informator?
 

Antrenorul bănățenilor nu știe dacă va apela la timișoreanul Alin Artimon pentru informații, deoarece acesta poate reveni oricând la echipa vâlceană și se va baza în schimb pe cunoștiințele deja adunate.

 

„Nu știu dacă e normal să apelez la Alin, în România antrenorul poate reveni asupra deciziei. Mă bazez pe informațiile pe care le am, de la jucătorii pe care îi cunosc. Îi știu din ce am mai văzut la Timișoara în campionatul trecut. Sperăm să impunem ceea ce am învățat noi să jucăm și să contrăm punctele lor forte, au câțiva jucători cu experiență, dar le-au mai plecat și lor câțiva jucători”
 

 

Portarul sibian Pârvu în probe
 

Astăzi a ajuns la Covaci un nou jucător pentru a fi testat în următoarea perioadă. Pe lângă achizițiile verii: Lungu, G. Voicu, Mohamed, A. Suciu și Suru, portarul Dumitru Pârvu (28 de ani), ultima dată la Mureșul Deva, ar putea deveni a șasea achiziție. Pârvu a apărat de șapte ori buturile devenilor în returul ediției trecute de campionat, sosind la aceștia în iarnă de la Gaz Metan Tg. Mureș.
 

Prezenți la conferința de presă alături de Trofeul Fair-Play, câștigat de Fortuna pentru sezonul trecut. Noile achiziții și-au exprimat în unanimitate bucuria de a avea șansa să joace în Liga a II-a la Covaci. Africanul Mohamed, primul străin din istoria grupării a spus câteva cuvinte în engleză:

 

„Mulțumesc conducerii. Vom face totul să rămânem în Liga 2!”. În timp ce atacantul Suciu a recunoscut și el: „Mutarea mea la Fortuna e un pas înainte”.

 

Cei cinci noi jucători ai timișenilor s-au pozat împreună cu tricoul de deplasare al echipei, de pe care nu lipsește steagul național. Prezentarea târzie a fotbaliștilor, după prima etapă, a fost probabil doar o superstiție a „Dacilor Liberi”.
 

„Sunt foarte mulțumit de lot. Dacă nu eram, nu mai eram aici. Am reușit să ne eliberăm de tracul acestui debut. Am devenit deja maturi, nu mai avem emoții”, Remus Steop, antrenor Fortuna Covaci
 

22,2 ani este media de vârstă a grupării bănățene întrecută în jos doar de vecina CFR Timișoara în acest moment
 

 

Articol scris de Cornel BIHOLARI
 

20 Aug. 2009, 16:17 Campionat
Pe aceeași temă