16 jucători noi la Buzău

24 Jul. 2009, 20:03 Bursa transferurilor
16 jucători noi la Buzău

După retrogradare, Gloria Buzău a ajuns într-o situație disperată. Fără bani, dar cu datorii de peste 20 de miliarde de lei vechi și părăsită de mulți jucători gruparea buzoiană și-a reluat pregătirile mult mai târziu decât era stabilit. Lotul s-a reunit luni, însă sub comanda unui staff tehnic improvizat de conducerea clubului, deoarece după plecarea lui Balaur nu a fost găsit un înlocuitor. Astfel, antrenamentele echipei din Crâng sunt conduse de șeful Centrului de Copii și Juniori, Nicolae Anton secondat de Vasile Lazăr și Costică Stan.
 

 

În ceea ce privește lotul, acesta cuprinde și câțiva jucători noi și alții reîntorși de la echipele unde fusesera împrumutați. Printre cei veniți în această vară se numără: Florea (fundaș stânga – Farul), Marius Călin (mijlocaș dreapta – Progresul), Chimir (mijlocaș – Iași), Boghitoi (mijlocaș central – Dunărea Călărași), Priescu (atacant – Dacia Mioveni), Nicodin (mijlocaș – F.C. Botoșani), Cercel (fundaș stânga -Rm.Vâlcea), Lircă (mijlocaș – Progresul), Avram (mijlocaș – Petrolul Ploiești), Crețu (fundaș – revenit de la Olimpia Rm. Sărat), Popa (fundaș – revenit), Marin Călin (atacant – Olimpia Rm. Sărat), C. Pușcă, M.Pușcă (atacanți – Olimpia Rm. Sărat), Leu (portar – revenit de la Olimpia Rm. Sărat) și brazilianul Vagner (mijlocaș – ultima dată la o echipă din Bulgaria).

 

În altă ordine de idei, astăzi, începând cu ora 10, Gloria Buzău va susține primul joc de verificare programat în deplasare cu C.S.M. Focșani. 

 

Articol scris de Adrian SOARE
 

24 Jul. 2009, 20:03 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă