Un jucător de atac, prioritatea lui Ionuț Popa

13 Jul. 2009, 14:55 Bursa transferurilor
Un jucător de atac, prioritatea lui Ionuț Popa

Lotul cu care UTA a urcat la Moneasa este unul provizoriu. Conform antrenorului principal al Bătrânei Doamne în următoarele două-trei săptămâni sunt posibile noi mutări, mai ales că în opinia lui sunt câteva posturi descoperite.

 

„În primul rând, să vedem ce se întâmplă cu Riviș și Coroian. Îi vrem pe amândoi, dar nu au situațiile foarte clare și nu-i putem aduce cu noi în pregătiri, cel puțin deocamdată. Apoi, cei cinci jucători cooptați în lot de la Liberty sunt deocamdată în probe. Trebuie să-i văd și să-i evaluez, să-mi dau seama dacă sunt peste ce avem noi”, a declarat Ionuț Popa.

 

Tehnicianul Bătrânei Doamne spune că mai are neapărat nevoie de un atacant, motiv pentru care cei doi jucători aduși de la Liberty, Birtalan și Gadio Demba vor avea parte de o monitorizare atentă.

 

„Un atacant neapărat mai trebuie să aducem, pentru că pe Țucudean nu vom putea conta tot timpul. El, Chindriș și Purece se vor plimba între UTA și lotul național de juniori pe tot parcursul turului de campionat. Lotul are diferite acțiuni de pregătire, iar din toamnă începe preliminariile și jucătorii vor fi chemați des. Dacă nu voi fi mulțumit de cei doi atacanți de la Salonta, cu siguranță ne vom orienta spre încă un atacant, asta este prioritatea acum”, a declarat Ionuț Popa.
 

 

articol scris de Sebastian ȘICLOVAN
 

13 Jul. 2009, 14:55 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă