Antrenorul formației ieșene CSMS, Ionuț Popa, și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că diriguitorii clubului din Copou nu au cheltuit până acum niciun ban pentru transferuri.
Tehnicianul susține că gruparea din Copou nu își poate permite să plătească salarii mai mari de 2.000 de euro pe lună, chiar și această sumă fiind prea mare pentru bugetul clubului. Profesorul nu a scăpat prilejul de a trimite noi săgeți către fostul manager general Leo Grozavu, „care a aruncat banii pe apa sâmbetei”.
„Noi nu avem bani să dăm salarii de 2.000 de euro pe lună sau mai mari, de aceea nu vine nimeni la Iași. Jucătorii au pretenții, noi nu avem cât cer ei. Pe vremea lui Grozavu (n.r. Leo Grozavu, fostul manager general) au fost bani, s-au dat prime de instalare de mii de euro și salarii bune. Au fost bani, dar primarul (n.r. primarul Iașiului, Gheorghe Nichita) a avut încredere în cine nu trebuia, iar banii nu au fost chibzuiți cum trebuie. De aceea nu s-a realizat nimic. Toți banii s-au dus pe apa sâmbetei. Din păcate, trece timpul și nu am realizat niciun transfer important”, a declarat Ionuț Popa.
Privitor la cantonamentul aflat în plină derulare, Popică este mulțumit de condițiile de care beneficiază jucătorii la stadionul Emil Alexandrescu.
„Condițiile sunt bune, băieții trag din greu la antrenamente, totul decurge conform planului. Zăpada ne cam creează probleme, dar ne descurcăm cum putem pe cele două terenuri, sintetic și de iarbă”.
Tehnicianul a adăugat că nu mai vrea să transfere jucători trecuți de 30 de ani.
„Chiar dacă nu am încă un lot foarte puternic, prefer să aduc jucători de până în 30 de ani. Poate să fie și o super-valoare, dacă e trecut de 30 de ani nu dau bani pe el. Doar să vină gratis. Dică are peste 30 de ani, de asta nu m-a interesat. Nici Neaga nu intră în vederile mele. Nu are rost să dăm bani pentru jucători trecuți de o vârstă. De preferat este să investim în jucători care ne pot ajuta o perioadă mai lungă”, a mai spus Popa.
articol scris de Narcis Pohoață