După ce au pierdut două puncte mari pe terenul puștilor de la Dinamo II, în primul meci al returului, fotbaliștii de la CSMS Iași joacă sâmbătă, în Copou, meciul anului. Ieșenii întâlnesc pe propriul teren principala contracandidată la promovare, Delta Tulcea, singura echipă din liga a II-a neînvinsă în deplasare în acest sezon și au nevoie de victorie pentru a se apropia de locul secund, care asigură promovarea. Cu o victorie în derby-ul cu Delta, elevii lui Ionuț Popa pot trece de tulceni în clasament, urmând a avea și avantajul meciurilor directe, după ce în tur s-au impus la Dunăre cu 2-1.
Deși este conștient de importanța celor trei puncte din returul cu Delta Tulcea, antrenorul lui CSMS Iași, Ionuț Popa, consideră că partida de sâmbătă nu este decisivă pentru promovare. Tehnicianul este de părere că lupta pentru primele două locuri rămâne deschisă indiferent de rezultatul derby-ului dintre CSMS și Delta Tulcea.
„Nu cred că meciul este decisiv pentru promovare. Lupta se dă până în ultima etapă. Punctele sunt foarte importante și sperăm să câștigăm acest meci, dar nu cred că putem vorbi despre un meci decisiv”, a declarat Ionuț Popa.
Singura echipă neînvinsă în deplasare
În opinia lui Popa, Delta Tulcea este cea mai bună echipă din serie. „După părerea mea, jucăm cu cea mai bună echipă din serie, cu cea mai bogată echipă. Tulcea a transferat mulți jucători, are un lot valoros. Întâlnim singura echipă care nu a pierdut până acum în deplasare și sper să le provocăm noi primul eșec”, a mai spus tehnicianul lui CSMS, care crede că schimbarea antrenorului la o echipă este întotdeauna benefică: „Tulcea are un antrenor nou experimentat (n.r. Gigi Mulțescu), care la Iași va fi la primul meci pe banca echipei. De regulă, o schimbare de antrenor este benefică pentru o echipă”.
Ionuț Popa nu va conta în meciul cu Tulcea pe Ciucur și Avrămia, ambii absenți din motive medicale, în schimb îi va avea la dispoziție pe cei trei care au lipsit în prima etapă, Claudiu Tudor, Vladu și Gado.
articol scris de Narcis Pohoață