Șapte pentru viitor

29 Jun. 2009, 16:15 Bursa transferurilor
Șapte pentru viitor

Încă de la reunirea lotului echipei Petrolul, din data de 25 iunie, antrenorul Vivi Răchită a anunțat că va numi, sâmbătă, fotbaliștii pe care îi vrea în continuare la echipă, dinre cei care au încheiat sezonul trecut. Răchită s-a ținut de cuvânt și a optat doar pentru șapte jucători care au făcut parte din lotul Petrolului în ediția trecută de campionat: Laurențiu Marinescu, Constantin Budescu, Alin Coțan, Ștefan Odoroabă, Bogdan Minciună, Laurențiu Dumitru și Daniel Stana.
 

 

Interesant este faptul că, dintre cei șapte, Laurențiu Dumitru nu a jucat prea multe meciuri în sezonul anterior, dar Răchită îl cunoaște foarte bine pe fotbalistul cu cea mai bună viteză din lotul Petrolului și ar vrea ca el să rămână la echipă.
 

În rest, alegerile lui Vivi Răchită par firești, deși vor exista mai multe obstacole în calea colaborării cu acești jucători.
 

În primul rând ei trebuie să își renegocieze contractele și să accepte o diminuare a drepturilor financiare. Apoi, actuala conducere a Petrolului, până se va finaliza preluarea de către municipalitate, trebuie să nu „îi vândă” pe aceștia, oferte pentru eventuale transferuri ale lor existând și în momentul de față, chiar dacă ele nu sunt „oficiale”.
 

 

În afara celor 7 seniori desemnați de Vivi Răchită să continue cu Petrolul, în calcul mai sunt și trei sau patru juniori, saorta acestora urmând să fie discutată miercuri  de conducerea Petrolului, Vivi Răchită și părinții tinerilor fotbaliști vizați.
 

 

Sursă: prahovasport.ro

29 Jun. 2009, 16:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă