Ciprian Manea merge în probe la DC United, în capitala Statelor Unite
Â
După ce Cristi Hăisan a semnat pentru FCM Bacău, Manea nu a mai intrat între buturile echipei din orașul lui Bacovia.
Â
Nereușind să ajungă la un acord cu FC Vaslui, echipa orașului său natal, în această iarnă, Ciprian Manea a rămas la Bacău, fiind însă tras pe linie moartă după mutarea lui Hăisan. Cum portarul sosit de la prim-divizionara moldoveană nu a făcut niciun pas greșit până în acest moment, "Manolo" și-a luat inima în dinți și, duminică, își va încerca norocul peste hotare. Cum părinții lui sunt stabiliți în Statele Unite ale Americii, decizia alegerii Major League Soccer este una logică. Prima echipă interesată de "goal-keeper-ul" Bacăului este DC United din Washington, însă Manea nu exclude varianta semnării unui contract cu o altă formație.
Â
"Nu mai e mult din acest campionat, și nu cred că va fi nevoie de mine aici, la Bacău. Cristi apără foarte bine, așa că pot să plec liniștit. Voi încerca să-mi caut echipă în America. Voi sta mai mult de o lună de zile acolo, până pe 16 iunie mai exact, și sper să găsesc ceva. Cei de la DC United sunt interesați de mine, am vorbit cu ei, dar nu pot să spun nimic sigur până nu semnez un contract. Mai sunt câteva echipe la care aș putea merge, dar, deocamdată, nu pot să vorbesc despre asta", a declarat Ciprian Manea.
Â
În cazul în care nu va reuși să ajungă la un acord cu echipa clasată pe locul patru în Conferința de Est a campionatului nord-american, portarul vasluian nu exclude varianta revenirii la FCM Bacău. Contractul lui Ciprian Manea cu FCM Bacău expiră în această vară, așa că echipa din orașul lui Bacovia nu va primi nimic în cazul unui transfer al acestuia la altă formație.
Â