Florin Manea a avut de gând să preia UTA Arad, la începutul acestui an, iar acum agentul de jucători atacă persoanele care gestionează destinul fostei campioane a României.
Impresarul implicat acum la Rapid s-a întânit în iarnă cu primarului orașului Arad, Gheorghe Falcă, iar, ulterior, s-a întâlnit cu actualii conducători ai echipei UTA și cu reprezentanții suporterilor. Totuși, totul a picat după mai multe neînțelegri, dar și din cauza viziunilor diferite.
Invitat joi la ProSport LIVE, Florin Manea a avut de trimis mai multe „săgeți”: „Am vrut să cumpăr UTA, dar nu m-a lăsat nimeni. Acolo sunt niște amatori toți, toacă banii Primăriei de patru ani. Când am ajuns acolo, aproape mă înțelesesem cu ei, mă uitam la un jucător. Am zis că nu era rău, dar a venit un consilier de la Primărie, de pe acolo, și mi-a zis pe el nu l-a convins. Cine ești tu, bă? Du-te la Primărie. Ai jucat și tu de două ori fotbal cu primarul… Știți de ce nu merg lucrurile în România? Pentru că fotbalul e condus de nespecialiști. La Manchester City conduce șeicul?”.
Agentului de jucători care susținea că are în spate un om de afaceri italian, însă care nu s-a prezentat la Arad, cu toate că și-a anunțat-o de ceva timp, i s-au solicitat apoi scrisori de garanție bancară, însă utiștii nu au fost convinși de hârtiile aduse. Șefii UTA-ei, dar și suporterii, au transmis că proiectul lui Manea nu era susținut cu lichidități sau garanții bancare concrete. Manea s-a decis apoi să întrerupă orice negociere de preluare a „Bătrânei Doamne”.