Președintele echipei argeșene de Liga a treia Muscelul Câmpulung, Răzvan Tunaru propune grupărilor fotbalistice din România o campanie de susținere a lui Gigi Becali. Concret, Tunaru propune ca în cazul în care Gigi Becali nu va fi eliberat din arest luni după rescurs, în semn de protest să nu se mai dispute etapa următoare din nici o competiție fotbalistică a țării, începând cu juniorii și terminând cu Liga I.
Â
„Înghețați fotbalul pentru Gigi! Așa ar trebui să se numească această campanie. În cazul în care luni nu va fi eliberat din arest în România nu ar mai trebuie să se joace etapa următoare din campionatele de juniori, campionatele județene și celelalte Ligi de fotbal. Ideea este că nu este normal ceea ce se întâmplă în România, și anume ca hoții să fie liberi și Gigi Becali închis. Pentru că de fapt, el este păgubitul. Gigi nu este pericol public, nu este infractor. Păi alții care sunt violatori, sau criminali sunt cercetați în libertate și unii nici măcar închiși. Dacă reacțiile altor cluburi vor fi pozitive vom face demersurile necesare pentru realizarea acestei campanii”, a spus Răzvan Tunaru.
Â
Actualul președinte al Muscelului Câmpulung a mai condus până acum și grupările de Liga I FC Argeș și Dacia Mioveni, și este hotărât ca după aflarea verdictului judecătorilor, luni să demareze campania „Înghțați fotbalul pentru Gigi!”
Â
Â
articol scris de Ștefan DOBRE
Â