„Va fi tragic dacă nu batem Câmpia Turzii”

31 Mar. 2009, 19:08 Seria 2
„Va fi tragic dacă nu batem Câmpia Turzii

Președintele clubului CFR Timișoara, Sorin Altmayer aflat în Serbia cu naționala de tineret în calitate de delegat al FRF s-a declarat foarte supărat pe atitudinea jucătorilor feroviari la Deva. Meci pierdut de CFR cu Mureșul fără drept de apel scor 2-0. „Nu vreau să mă gândesc acum la ce măsuri vom lua când mă întorc în țară. Dacă vom retrograda, o putem face și cu juniorii, sunt de acord cu antrenorul Bugar în privința aceasta. M-a deranjat atitudinea jucătorilor la meciul de la Deva, o echipă în aceeași situație cu noi. Le-am promis cea mai mare primă, mai mare decât pe vremea lui Cornu (n.r. Georgică Cornu, fostul patron). Chiar dacă suntem într-o situație financiară dificilă, am zis că fac rost de banii aceia! Meciul următor e capital, dacă nu batem pe Câmpia Turzii va fi tragic. Suntem blocați de 12 etape, iar ei nu sunt o echipă rea, au pierdut meciuri în minutul 90, mă tem și de acest meci”, a declarat Sorin Altmayer pentru www.liga2.ro. CFR Timișoara ocupă poziția a 15-a, prima retrogradabilă cu 24 de puncte în seria 2 a Ligii a II-a Astra Sport Bets.

Articol scris de Cornel Biholari

 

31 Mar. 2009, 19:08 Seria 2
Pe aceeași temă