Se caută suporteri

18 Mar. 2009, 10:26 Suporteri
Se caută suporteri

După o stagiune de toamnă sub așteptări conducerea echipei de
fotbal FC CetateaTg.Neamț din liga a 3-a seria 1 a gândit în
vacanța de iarnă o strategie pe termen lung menită a îmbunătăți
jocul echipei și de a readuce lumea la stadion.

Datorită pregătirii „la sânge” în perioada de iarnă în care s-a
pus accent pe pregătirea fizică și consolidarea relațiilor de joc,
elevii lui Ion Dascălu și Doru Botez au debutat în retur promițător
și deși au evoluat în deplasare la două echipe de top ale seriei,
FC Panciu (echipa cunoscutului arbitru Ionică Serea) și CSM Râmnicu
Sărat, liderul la zi al seriei, au terminat neînvinși obținând 2
puncte foarte prețioase în urma unor remize albe.

Gruparea de sub Cetatea Neamțului mizează în retur pe o serie de
jucători tineri printre care se regăsesc și numeroși juniori.
Președintele echipei Vasile Mărculeț se arata foarte mulțumit la
sfârșitul meciului de la Râmnicu Sărat pentru modul cum au evoluat
tinerii săi jucători pe terenul liderului.

Încurajați de rezultatele obținute pe plan sportiv conducerea
Cetătii „lucrează” în aceste zile la consolidarea relațiilor cu
suporterii, în acest sens, lansându-se un apel în media prin care
persoanele interesate să susțină echipa atât la meciurile de pe
teren propriu, cât și în deplasare, sunt așteptate sâmbătă 21
martie, orele 14.00, la stadionul Cetatea, pentru mai multe detalii
legate de constituirea unei galerii care să încurajeze echipa de
fotbal Cetatea Tg.Neamț la partidele susținute de „plăieși” în
eșalonul 3.

articol scris de Dan
Eșanu

18 Mar. 2009, 10:26 Suporteri
Pe aceeași temă