„Suntem condamați să batem pe Jiul!”

17 Mar. 2009, 18:15 Seria 2

CFR Timișoara întâlnește sâmbătă pe teren propriu Jiul Petroșani și are mare nevoie de victorie. În cazul unui nou pas greșit, la pândă stau Minerul Lupeni și ACU Arad, echipe aflate la două puncte în spatele feroviarilor, pe locuri retrogradabile. Antrenorul bănățenilor, Florin Bugar realizează pericolul: "Ne așteaptă un meci foarte greu cu Jiul. Din etapa a cincea nu am mai reușit să câștigăm pe teren propriu, iar meciul cu Jiul este foarte important pentru noi, pentru că în cazul în care nu îl câștigăm, ne vom înfunda foarte tare în subsolul clasamentului. Jiul Petroșani este o echipă importantă în fotbalul românesc, dar nu de neînvins", a declarat acesta pentru site-ul oficial al clubului, www.cfrtimisoara.ro. Partida din tur dintre cele două formații s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
 

17 Mar. 2009, 18:15 Seria 2
Pe aceeași temă