CSM Rm. Vâlcea și-a prezentat azi, într-o conferință de presă, pe cei patru jucători aduși în această iarnă: Robert Roszel, Dorin Mihuț (UTA), Robert Săceanu (U Craiova) și Daniel Orac (Pandurii Tg.Jiu).
Â
„Îi mulțumim domnului Marin Condescu, de la Pandurii Tg.Jiu, care ne-a ajutat din nou și ne-a împrumutat încă un jucător de valoare, pe Orac. Îi mulțumim și patronului de la SC Urban SA, domnul Florescu, care ne-a ajutat din nou financiar într-un moment dificil pentru club, sper ca dânsul să rămână lângă echipă. Noii-veniți sunt fotbaliști foarte buni, care vor crește valoarea echipei”, a spus directorul-executiv al CSM Rm. Vâlcea, Alin Trandafir.
Â
Șeful clubului vâlcean speră ca CSM să reușească în acest retur promovarea. „Îmi doresc ca echipa să joace mai bine și spectatorii să vină în număr cât mai mare în Zăvoi. Fanii să fie convinși că numai valoarea echipei va decide rezultatele din teren. Sper ca din vară, atunci când sărbătorim cinci ani de la înființarea clubului, să fim acolo unde ne este locul, adică în Liga I”, a afirmat Alin Trandafir.
Â
Â
articol scris de Adi Georgescu
Â