O etapă a mai rămas de disputat din play-off-ul acestei ediții a Ligii 3, sezonul 2025/26, iar jocurile programate la finalul acestei săptămâni, în special sâmbătă, stabilesc ultimele necunoscute.
Cu o rundă înainte de final se știu cert două dintre cele patru promovate direct în Liga 2. Este vorba despre Știința Poli Timișoara și SCM Râmnicu Vâlcea, sigure de locul 1 în seria lor cu două etape, respectiv o etapă înainte de final.
Celelalte două promovate direct, dar și cele patru echipe care vor merge apoi în barajul care hotărește cea de-a cincea nou-promovate în Liga 2 se decid în urma rezultatelor din jocurile etapei a 8-a a play-off-ului Ligii 3.
În Seria 1 a play-off-ului Ligii 3, lupta pentru primul și al doilea loc se dă între cele două echipe care în acest sezon și-au disputat jocurile de pe teren propriu pe stadionul Areni din Suceava.
Cetatea Suceava este favorită la promovarea directă în Liga 2 grație punctului în plus pe care îl are în clasament. Are 31 de puncte și este lider doar de patru etape.
Pe locul 2 se află Șoimii Gura Humorului, cu 30 de puncte, lider în majoritatea timpului în acest sezon. Clasata pe locul 3, Sporting Lieşti, nu mai are nicio șansă, ținând cont că are 22 de puncte.
Cetatea joacă acasă, pe Areni, sâmbătă, contra Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 (locul 7), în timp ce Șoimii evoluează tot acasă, motiv pentru care a trebuit să revină cu adevărat pe teren propriu, la stadionul Tineretului din Gura Humorului, împotriva celor de la KSE Târgu Secuiesc (locul 5).
În caz de egalitate la final, locul 1 îl ocupă Șoimii Gura Humorului, care a avut mai multe puncte acumulate, față de Cetatea Suceava, la finalul sezonului regular: 53 față de 47.
În Seria 2, situația este spectaculoasă și intrigantă, în același timp. SC Popești Leordeni este lider în acest moment, la egalitate cu CSL Ștefăneștii de Jos, însă dacă egalitatea persistă și după ultima rundă, atunci va promova formația aflată în acest moment pe locul 2.
Cele două echipe sunt la egalitate înainte de ultima etapă, fiecare având câte 26 de puncte. Dacă își vor câștiga și ultimul meci, atunci vor termina play-off-ul la egalitate de puncte, dar pe primul loc va trece CSL Ștefăneștii de Jos, aflată acum pe locul 2, din cauza golaverajului mai slab. Pe locul 3, fără șanse la baraj, este Flacăra Moreni, cu 20 de puncte.
Regulamentul spune că departajarea la finalul play-off-ului se face pe baza punctajului avut de echipe la finalul sezonului regular. Popeștiul a terminat pe locul 2 în Seria 3, cu 45 de puncte, iar Ștefăneștiul a fost a doua în Seria 4, cu 49 de puncte. Un regulament aiuritor, care nu face departajarea pe baza celor două meciuri directe din play-off dintre echipe echipele în cauză, ci pe numărul de puncte obținut în sezonul regular, în serii diferite, cu adversare diferite!
Așadar, între acestea două se decide cine promovează direct și cine merge la barajul de promovare. SC Popești Leordeni are meci pe teren propriu, sâmbătă, contra Olimpic Zărnești (locul 5), iar CSL Ștefăneștii de Jos joacă în deplasare, tot sâmbătă, la Agricola Borcea (locul 4).
În Seria 3, lupta pentru locul 1 s-a încheiat de runda trecută. SCM Râmnicu Vâlcea (31 puncte) are un avans de șase puncte față de a doua clasată și nu mai poate pierde prima poziție și promovarea directă în Liga 2.
Aici, bătălia finală se dă pentru locul 2, calificabil în faza semifinală a barajului de promovare în liga secundă. La acest loc mai au șanse doar Universitatea Craiova 2, care ocupă această poziție, cu 25 de puncte, și Minerul Lupeni, aflată pe locul 3, cu 24 de puncte.
În ultima rundă, U Craiova 2 și Minerul Lupeni au chiar meci direct, sâmbătă, de la ora 18:00, la stadionul ”Jane Nițulescu” din Caracal, unde ”satelitul” proaspetei campioane a României și câștigătoare a Cupei României și-a disputat toate jocurile de acasă din acest sezon. Va fi o luptă de care pe care pentru locul 2.
Pe locul 4 se află Jiul Petroșani, cu 16 puncte. Așadar, pentru U Craiova 2 și Minerul Lupeni va fi ori albă, ori neagră, după meciul de la Caracal. În jocul din tur, desfășurat la Lupeni, cele două echipe au remizat la scorul de 0-0.
În fine, în Seria 4, lucrurile sunt aproape asemănătoare cu cele din Seria 3. Locul 1 este asigurat de Știința Poli Timișoara (29 puncte) deja de două etape, iar pentru locul 2, de calificare la barajul de promovare în Liga 2, se luptă CSM Unirea Alba Iulia și Sănătatea Cluj, echipe aflate la egalitate de puncte, cu câte 24 de puncte în cont.
Și aici, aceste două formații au meci direct. CSM Unirea este gazdă, sâmbătă, de la ora 18:00, și rămâne pe locul 2, unde se află și acum, datorită golaverajului mai bun, dacă obține cel puțin o remiză. Albaiulienii au avut mai multe puncte acumulate în sezonul regular, 56 în Seria 7, unde au terminat pe locul 1, în timp ce clujenii au terminat Seria 8 pe locul 2, cu 46 de puncte.
Astfel, echipa din Alba rămâne pe locul 2 și în cazul în care obține o remiză, iar cea din Cluj are nevoie neapărat de victorie pentru a termina pe locul 2.
Pe locul 4 se află SCM Zalău, cu 21 de puncte și fără șansă de a depăși CSM Unirea și Sănătatea.
Din acest sezon 2025/26, unul cu un alt format de play-off, prima clasată în cele patru serii vor promova direct în Liga 2, iar clasatele pe locul 2, alte patru echipe, vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, cu partide într-o singură manșă, iar câștigătoarea acestuia va fi a cincea promovată în liga secundă.
Echipele calificate la baraj vor fi împerecheate prin tragere la sorţi, prima extrasă din urnă, pentru fiecare meci în parte, urmând a fi gazda semifinalei respective. În ceea ce priveşte finala, echipa gazdă va fi echipa câştigătoare a primei semifinale, aşa cum au fost ele extrase din urnă la tragerea la sorţi a semifinalelor.
Baraje semifinale se dispută în data de 30 mai 2026, iar finala are loc în data de 6 iunie 2026.
sâmbătă, 23 mai 2026, ora 18:00
Cetatea Suceava – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2
Viitorul Onești – CS Blejoi
Ştiinţa Miroslava – Sporting Lieşti
Şoimii Gura Humorului – KSE Târgu Secuiesc
vineri, 22 mai 2026, ora 18:00
Înainte Modelu – Tricolorul Breaza
Dunărea Călăraşi – Flacăra Moreni
sâmbătă, 23 mai 2026, ora 18:00
SC Popeşti Leordeni – Olimpic Zărneşti
Agricola Borcea – CSL Ştefăneştii de Jos
vineri, 22 mai 2026, ora 18:00
Cetatea Turnu Măgurele – Vulturii Fărcăşeşti
Academica Balș – Jiul Petroşani
ACS LPS HD Clinceni – SCM Râmnicu Vâlcea
sâmbătă, 23 mai 2026, ora 18:00
Universitatea Craiova 2 – Minerul Lupeni
vineri, 22 mai 2026, ora 16:00
Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare
vineri, 22 mai 2026, ora 18:00
ACS Viitorul Arad – SCM Zalău
sâmbătă, 23 mai 2026, ora 18:00
Știința Poli Timișoara – Unirea Tăşnad
Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj
Foto din colaj: SCM Râmnicu Vâlcea