Antepenultima etapă de Liga 3 programată în 2025, runda a 15-a din cele 22 ale sezonului regular, are programate meciurile vineri, sâmbătă și duminică, 28, 29, respectiv 30 noiembrie. Toate cele 47 de jocuri se vor disputa de această dată doar de la ora 14:00, ora oficială de începere a meciurilor din această lună.
19 dintre partide au loc vineri, 27 au loc sâmbătă, iar duminică se desfășoară jocul Progresul Mogoşoaia – FC Pucioasa, din Seria 4.
După rezultatele înregistrate în primele 14 etape, cei opt lideri din Liga 3 sunt: Şoimii Gura Humorului (Seria 1, 37 puncte), Sporting Liești (S2, 34), Înainte Modelu (S3, 31), Flacăra Moreni (S4, 37), Universitatea Craiova 2 (S5, 28), SCM Râmnicu Vâlcea (S6, 33), Unirea Alba Iulia (S7, 34) și Minaur Baia Mare (S8, 34). Sunt aceleași echipe care s-au aflat pe prima poziție în seria din care fac parte și înainte de debutul rundei trecute.
Nicio echipă nu mai are punctaj maxim de la finalul etapei 6, iar una singură încă este neînvinsă după primele 14 etape, în care are 12 jocuri. Este vorba despre Cetatea Turnu Măgurele (S5), care are șapte victorii și cinci remize, iar cu cele 26 de puncte acumulate ocupă locul 2 în seria sa.
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
FC Bacău 2 – Cetatea Suceava 3-0
Gabriel Păun (42), Bogdan Ribiță (51), Cristian Perniu (56)
AFC Odorheiu Secuiesc – CS Gheorgheni 2-1
Szabolcs Kovacs (7), Lenard Szoke (77) / Darius Păun (39)
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
CSM Vaslui – ACS USV Iaşi 7-1
Mario Epure (6), Dragoș Grigore (13, 18), Eduard Ponea (24, 40), Gabby Batchabi (31 – penalty), Alex Militaru (38) / Eduard Sandu (27)
Bucovina Rădăuţi – Viitorul Onești 2-2
… () / Ștefan Moraru (1), Luca Fudulache (53)
Ştiinţa Miroslava – Aerostar Bacău 3-2
Andrei Hergheligiu (34 – penalty, 76 – penalty), Robert Niamțu (90+4) / Alexandru Băisan (17), Denis Pantelei (42)
Şoimii Gura Humorului – CSM Adjud 4-0
Lorand Fulop (5, 41, 44), Ștefan Mihalciuc (84)
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
SC Oţelul Galaţi 2 – Victoria Traian 1-6
Raul Rotaru (56) / Gabriel Preda (25), Robert Băceanu (30, 64, 68 – penalty), Valentin Mogoș (82), Adrian Ghiță (90+2)
Dacia Unirea Brăila – CS Blejoi 2-4
Dedan Koko (35), Atche Eloh (38) / Mihai Constantinescu (45+2), Dragoș Gheorghe (67, 73), Dragoș Mănescu (84)
Petrolul 2 – CSM Râmnicu Sărat 6-1
Albert Dima (41, 54), Cristian Tănase (49 – autogol), Rafael Baldres Hermann (51), Alexandru Petre (58), Miguel Constantinescu (69) / Mădălin Socol (74)
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
CS Păuleşti – CSO Plopeni 1-1
Laurențiu Sârbu (41) / … (90+4)
KSE Târgu Secuiesc – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 3-0
Iulian Nechita (20, 23), Norbert Barta (50)
Unirea Braniştea – Sporting Lieşti 1-0
Denis Cireș (90+3)
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
FC Voluntari 2 – CS Axiopolis Cernavodă 0-0
Înainte Modelu – Gloria Băneasa 7-2
Cristian Chiriță (17, 60), Daniel Gheorghe (43 – penalty, 65), Cătălin Măgureanu (51), Charles McCharty (54, 64) / … ()
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
Dunărea Călăraşi – CS Agigea 5-0
Mihăiță Năstase (27 – penalty, 35), Dragoș Mucuță (48, 85), Nicușor Câinaru (77)
Recolta Gheorghe Doja – FCSB 2 2-4
Progresul Fundulea – SC Popeşti Leordeni 2-3
Octavian Nedelcu (12, 88) / Mihai Badea (), Mihai Ion ( , )
Dinamo 2 – Agricola Borcea 0-1
Andrei Vasilescu (51)
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
CSL Ştefăneştii de Jos – Flacăra Moreni 2-3
… (5), (61) / Bogdan Oancea (19), Rareș Mihai (50), Narcis Marina (85 – penalty)
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
CSM Săcele – Olimpic Zărneşti 3-4
Raul Dumitrovici (22), Marius Manole (30), Marius Savu (59) / Horia Ilie (3), Iustin Grigore (30, 58, 61)
CSO Teleajenul Vălenii de Munte – ACS Urban Titu 4-1
Cazimir Buturugă (), Baciu ( , ), Popa () / Ianis Oprișan (15)
CSO Băicoi – Kids Tâmpa Braşov 4-1
Gabriel Dumitrașcu (3, 64), David Brăilă (6), Antonio Stan (82) / Andrei Moldovan (42)
Voința Crevedia – Tricolorul Breaza 1-0
David Preda (4)
duminică, 30 noiembrie 2025, ora 14:00
Progresul Mogoşoaia – FC Pucioasa 3-2
Liviu Godin (53, 58), Florian Sandu (84) / ()
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
LPS HD Clinceni – CSL Nanov 5-1
Andrei Zătreanu (40, 52), Alexandru Andrei Ionică (54, 78), Ionuț Nadolu (69) / … (90+1)
ACSO Filiaşi – Cetatea Turnu Măgurele 1-1
Eduard Dina (90+1) / Dennis Matei (59)
ACS Axi Arena stă.
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
Progresul Spartac – Academica Balș 0-1
Cristinel Dinu (79)
Universitatea Craiova 2 – CSM Alexandria 3-2
Denys Muntean (48, 78), Darius Fălcușan (59) / Cosmin Costea (51), Marian Cristea (69)
Dunărea Giurgiu – ACS Oltul Curtişoara 1-2
(37) / Marius Jianu (54), Adrian Niţă (84)
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
Inter Stars Sibiu – CSM Târgu Jiu 2-1
Paul Mercioiu (62, 78 – penalty) / Bebeto Lupuleț (25)
Gilortul Târgu Cărbuneşti – SCM Râmnicu Vâlcea 0-2
Bogdan Rusu (16 – penalty), Ovidiu Popescu (90+5 – penalty)
ACS Muscelul Aro Câmpulung – Minerul Lupeni 1-2
Ionuț Șerban (86 – penalty) / Casian Petea (43), Moses Baidoo (53)
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
Viitorul Dăeşti – Vulturii Fărcăşeşti 0-4
Adrian Stăncălie (), Robert Bubuioc ( , ), Remus Trancă ( – penalty)
FC Păușești Otăsău – Unirea Bascov 0-0
Jiul Petroşani – ACS Mediaş 1-0
Rareș Tomșa (15)
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
CSU Alba Iulia – Viitorul Arad 0-1
Ianis Sas (56 – penalty)
CIL Blaj – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 2-1
Rareș Micu-Cristea (44), Omari Gogo Nai (63) / Patrik Andreaș (69)
CS Timişul Şag – Metalurgistul Cugir 0-0
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
Unirea Sântana – Ştiinţa Poli Timişoara 0-0
CSL Hidro Mecanica Șugag – Progresul Pecica 2-3
Vlăduț Domșa (70), Florin Todoran (87 – penalty) / Andrei Mura (4), Ahmet Ekmekci (6), Claudiu Pamfile (12)
ACS Unirea DMO – Unirea Alba Iulia 0-7
Denis Golda (24, 32), Ștefan Blănaru (26), Răzvan Fețița (30, 42 – penalty), Bogdan Szijj (36), Cornel Ardei (72)
vineri, 28 noiembrie 2025, ora 14:00
Unirea Dej – CS Bihorul Beiuş 3-2
Alex Oltean (11), Andrei Istrate (18), Octavian Ursu (86) / Rareș Uțiu (62 – autogol), Robert Turcan (71)
Viitorul Cluj – Unirea Tăşnad 1-2
Alexandru Ghiță (45) / Mamourou Sanogo (21), Florin Chitaș (28)
Lotus Băile Felix – Sticla Arieşul Turda 3-0
Raul Tamaș (18, 28), Daniel Duma (72)
sâmbătă, 29 noiembrie 2025, ora 14:00
CSM Sighetu Marmaţiei – Sănătatea Cluj 0-1
Raul Saroși (90+6)
Minaur Baia Mare – Crişul Sântandrei 1-4
Sebastian Gondor (33 – autogol) / Vlad Costea (22, 57), Denis Rusu (30), Robert Popescu (39)
Olimpia MCMXXI Satu Mare – SCM Zalău 2-5
Meas Tyreese (14), Drummond Jaylen (69) / Nicușor Brîncoveanu (3), Vlad Danale (9), Florin Pop (19), Azdren Llullaku (24 – penalty), Sergiu Pop (45)
Foto din colaj: Academia Universitatea Craiova