Trei etape mai sunt de disputat din sezonul regular al Ligii 3, ediția 2025/26, iar vineri și sâmbătă, 13, respectiv 14 martie 2026, are loc prima dintre ele.
17 dintre jocuri sunt programate să se desfășoare vineri, de la ora 15:00, cu excepția unuia, CSM Târgu Jiu – ACS Muscelul Aro Câmpulung, din Seria 6, care începe de la ora 17:00.
Alte 28 de jocuri sunt stabilite pentru ziua de sâmbătă. Primul începe de la ora 12:00, SC Popeşti Leordeni – FCSB 2, din Seria 3, iar restul debutează de la ora clasică, 15:00, a acestei luni.
După abandonul în urma pauzei de iarnă al echipei CSL Hidro Mecanica Șugag, din Seria 7, o altă echipă care nu mai continuă sezonul este Sticla Arieșul Turda, formație din Seria 8 care nu s-a prezentat la primele două jocuri din 2026. Astfel, formația care în vară nu reușise pe teren promovarea în Liga 3, dar a luat startul în campionat în urma invitației FRF s-a dezintegrat în pauza de iarnă și a ajuns să fie exclusă din competiție pentru două neprezentări. Fiindcă excluderea a venit în timpul returului, toate jocurile din partea a doua a sezonului regular sunt decise la ”masa verde”, atât cele deja disputate, cât și cele care au mai rămas de jucat. În afară de golaveraj, nu se schimbă nimic important în clasamentul Seriei 8, în condițiile în care trupa din Turda pierduse toate meciurile din retur.
Este al treilea club din acest sezon de Liga 3 care nu mai continuă competiția, după FCU Craiova, exclus de FRF după doar două meciuri disputate în tur.
După rezultatele înregistrate în primele 19 etape, cei opt lideri din Liga 3 sunt: Şoimii Gura Humorului (Seria 1, 49 puncte), Sporting Liești (S2, 46), Înainte Modelu (S3, 42), Flacăra Moreni (S4, 48), Universitatea Craiova 2 (S5, 40), SCM Râmnicu Vâlcea (S6, 46), Unirea Alba Iulia (S7, 49) și Minaur Baia Mare (S8, 43).
Față de începutul rundei trecute, doi dintre lideri s-au schimbat. În Seria 3, Înainte Modelu a trecut din nou în fața celor de la SC Popești Leordeni, iar în Seria 8 a revenit pe primul loc Minaur Baia Mare, luând locul celor de la Unirea Tășnad.
Începând cu finalul etapei 19 nu mai avem nicio echipă invincibilă în acest sezon. Atât a rezistat ultima formație ajunsă până aici fără eșec, după ce Cetatea Turnu Măgurele a pierdut derby-ul cu Universitatea Craiova 2, 1-2 la Caracal (foto). Nicio echipă nu mai avea punctaj maxim de la finalul etapei 6.
Înainte cu trei etape de finalul sezonului regular al Ligii 3, echipele calificate matematic în play-off sunt în număr de zece dintr-un total de 32. Numărul lor a crescut cu trei, după ce li s-a alăturat și formațiile din Suceava, Liești și Craiova.
Cele zece calificate în play-off sunt: Şoimii Gura Humorului, Cetatea Suceava (ambele din Seria 1), Sporting Lieşti (S2), Flacăra Moreni, CSL Ştefăneştii de Jos, Olimpic Zărneşti (toate trei din Seria 4), Universitatea Craiova 2 (S5), SCM Râmnicu Vâlcea (S6), Unirea Alba Iulia și Ştiinţa Poli Timişoara (ambele din S7).
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
ACS USV Iaşi – Bucovina Rădăuţi
Aerostar Bacău – Cetatea Suceava
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
Știinţa Miroslava – AFC Odorheiu Secuiesc
Şoimii Gura Humorului – FC Bacău 2
CSM Adjud – CSM Vaslui
Viitorul Onești – CS Gheorgheni
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Victoria Traian
CSM Râmnicu Sărat – CS Blejoi
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
CSO Plopeni – Petrolul 2
KSE Târgu Secuiesc – Dacia Unirea Brăila
Unirea Braniştea – SC Oţelul Galaţi 2
Sporting Lieşti – CS Păuleşti
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
Dinamo 2 – Recolta Gheorghe Doja
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 12:00
SC Popeşti Leordeni – FCSB 2
sâmbătă, 13 noiembrie 2006, ora 15:00
CS Agigea – Înainte Modelu
Progresul Fundulea – FC Voluntari 2
Agricola Borcea – Dunărea Călăraşi
CS Gloria Băneasa – CS Axiopolis Cernavodă
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
Olimpic Zărneşti – CSL Ştefăneştii de Jos
Voința Crevedia – CSO Băicoi
Progresul Mogoşoaia – CSO Teleajenul Vălenii de Munte
FC Pucioasa – CSM Săcele
Tricolorul Breaza – ACS Urban Titu
Flacăra Moreni – Kids Tâmpa Braşov
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
Academica Balș – Dunărea Giurgiu
ACS Axi Arena – ACS LPS HD Clinceni
ACSO Filiaşi – Universitatea Craiova 2
Cetatea Turnu Măgurele – Progresul Spartac
CSM Alexandria stă.
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
ACS Oltul Curtişoara – CSL Nanov
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
ACS Mediaş – Inter Stars Sibiu
Unirea Bascov – Vulturii Fărcăşeşti
vineri, 12 martie 2026, ora 17:00
CSM Târgu Jiu – ACS Muscelul Aro Câmpulung
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
FC Păușești Otăsău – Gilortul Târgu Cărbuneşti
Jiul Petroşani – Viitorul Dăeşti
Minerul Lupeni – SCM Râmnicu Vâlcea
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
Viitorul Arad – CS Timişul Şag
Progresul Pecica – Ştiinţa Poli Timişoara
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
CSL Hidro Mecanica Șugag – CIL Blaj 0-3
CSL Hidro Mecanica Șugag s-a retras din Liga 3 în pauza de iarnă și pierde toate meciurile din retur la ”masa verde”.
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
ACS Unirea DMO – Unirea Sântana
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia
vineri, 12 martie 2026, ora 15:00
Sănătatea Cluj – Minaur Baia Mare
Lotus Băile Felix – Unirea Dej
Sticla Arieşul Turda – CSM Sighetu Marmaţiei 0-3
Sticla Arieşul Turda a fost exclusă din Liga 3 după două neprezentări și pierde toate meciurile din retur la ”masa verde”.
sâmbătă, 13 martie 2026, ora 15:00
Olimpia MCMXXI Satu Mare – Viitorul Cluj
SCM Zalău – CS Bihorul Beiuş
Crişul Sântandrei – Unirea Tăşnad
Foto din colaj: Academia Universitatea Craiova