Senzație de deja-vu! Corvinul a trecut a doua oară de Viitorul Pandurii, în mai puțin de o lună, de fiecare dată la Severin și marcând trei goluri. Maxim, îngrijorat de ieșirea lui Neacșa

Mircea OGLINDOIU, Marius ANGHEL 14 Sep. 2024, 21:16 Liga 2
Senzație de deja-vu! Corvinul a trecut a doua oară de Viitorul Pandurii, în mai puțin de o lună, de fiecare dată la Severin și marcând trei goluri. Maxim, îngrijorat de ieșirea lui Neacșa

Angrenată în preliminariile cupelor europene în partea a doua a verii, în urma câștigării Cupei României, Corvinul a avut un început dificil de campionat în Liga 2.

I-au fost amânate primele trei jocuri și nu avea înaintea partidei cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a 6-a din Liga 2, decât un punct din două meciuri. S-a descătușat la malul Dunării, la Drobeta Turnu Severin, unde s-a impus cu scorul de 3-1, la capătul unui meci similar cu cel jucat în urmă cu mai bine cu o lună, în Turul 3 al Cupei României, când a eliminat tot echipa gorjeană, pe care atunci a învins-o cu scorul de 3-0.

Corvinul, la a doua victorie la Severin contra Viitorul Pandurii în mai puțin de o lună

Meciul de sâmbătă de pe Municipalul din Severin, casa Viitorului Pandurii începând cu acest sezon, a fost tot la discreția hunedorenilor, care au spart gheața în campionat.

Juniorul Lucas Câmpan, cu o dublă, în minutele 20 și 40, și Mehdi Lehaire (62), pentru Corvinul, respectiv Aboubacar Gakou (90+1), pentru trupa din Târgu Jiu, au fost marcatorii jocului de la Drobeta Turnu Severin, la care au asistat 150 de spectatori, dintre are 100 ai Corvinului!

”Am avut un program solicitant, ne-a prins bine pauza legată de meciurile echipelor naționale. Acea oboseală s-a resimțit, dar eu cred că vom aduce la un potențial maxim, în două-trei săptămâni. Va fi o lună plină, miercuri avem iar meci, mai urmează să vină doi jucători noi. Știam dversarul, ne-am întâlnit și acum o lună în Cupă. Dacă nu greșești împotriva lor, câștigi. Am fost pragmatici. Am înscris două goluri atipice pentru noi. Suntem fericit, fiindcă aveam nevoie de această victorie pentru moral. Ei au schimbat echipa din temelii, nu e ușor să formezi o echipă nouă, eu știu cel mai bine. Noi, adevărat, suntem cât de cât închegați. Nu avem drept de promovare, dar încercăm să câștigăm fiecare meci, la fel ca sezonul trecut, și să intrăm iar în play-off”, a declarat antrenorul Florin Maxim, pentru reporterul Liga2.ro.

Mehdi Lehaire a debutat cu gol la Corvinul, Alexandru Neașca a ieșit accidentat

Mijlocașul belgian Mehdi Lehaire a debutat la Corvinul direct ca titular, dar cu un meci mai târziu decât anunța Maxim, că-l va avea la dispoziție. Este unul dintre cei trei jucători străini legitimați în ultima lună de hunedoreni, chiar ultimul, și primul care prinde lotul. Kristijan Ackovski și Predag Vladic încă n-au prins lotul.

Pe bancă, la acest meci, au fost și cei doi nigerieni dintre cei patru prezentați în vară, doar ei rămași la echipă. Amândoi au fost introduși pe final de Florin Maxim.

Alexandru Neacșa a ieșit accidentat încă din prima repriză, iar Maxim speră ca acesta să nu aibă ceva grav. ”Urmează o perioadă aglomerată, iar noi, din punct de vedere numeric, nu stăm chiar așa bine. Orice accidentare nu mă bucură. Nu mă bucură în mod normal. Dar Alex, căpitanul nostru de echipă, este un jucător care a dus greul și ne lipsește cumva. Sper să nu fie nimic grav, să fie doar o miozită, ceva. El se antrenează foarte bine, are masa musculară foarte mare și poate și schimbările de temperatură poate au influențat. Sper să nu fie nimic grav”, a spus Maxim, care a mai anunțat cel puțin două noi achiziții pe care le așteaptă.

  • 3 goluri în 3 meciuri de Liga 2 are Lucas Câmpan, atacant în vârstă de 17 ani, în acest sezon, în toate jocurile începând ca titular. Corvinul are golaveraj 4-4.

Corvinul, în victoria din campionat cu Viitorul Pandurii: Lefter – Velisar (Predică 87′), Ant. Manolache, Lică, Nic. Pîrvulescu – Cărăruș – Al. Neacșa (cpt.)(Gîrbiță 35′), Lehaire (Otega 87′), Hergheligiu (Dar. Grigore 77′) – Lupu, Câmpan (Chukwu 77′). Rezerve neutilizate: Blaga – I. Pop.

Corvinul începe să urce în clasament. Săptămâna următoare are prima dintre cele trei restanțe

Cu o victorie (3-1 la Viitorul Pandurii), un egal (1-1 cu Ceahlăul) și o înfrângere (0-2 la FC Voluntari), Corvinul are 4 puncte și ocupă locul 19 în clasamentul intermediar al Ligii 2, cu trei restanțe pe care le are de disputat, cu CSC Șelimbăr, Unirea Ungheni și CS Afumați.

Prima restanță, contând pentru etapa 1, o are programată miercuri, 18 septembrie, de la ora 17:00, acasă, cu CSC Șelimbăr (locul 17, cu 5 puncte).

Apoi, în etapa a 7-a, joacă din nou acasă, sâmbătă, de la ora 11:00, contra AFC Câmpulung Muscel (locul 16, 6 puncte), prima echipă din Liga 2, și singura, momentan, care și-a demis antrenorul în acest sezon, iar în acest weekend a câștigat cu 1-0 jocul de pe teren propriu cu CS Mioveni.

Foto principal: Săptămâna mehedințeană

Mircea OGLINDOIU, Marius ANGHEL 14 Sep. 2024, 21:16 Liga 2
Pe aceeași temă