Steaua nu a reușit să prelungească împrumutul lui David Maftei, chiar dacă Daniel Oprița și-a manifestat public intenția de a obține un nou acord între ”militari” și Farul Constanța, în cazul în care Gheorghe Hagi decidea să nu îl păstreze în lot.
Fundașul, în vârstă de 19 ani, a fost împrumutat de ”marinari” în cele din urmă, dar la altă echipă, în SuperLiga României, la SC Oțelul Galați.
David Maftei a jucat în stagiunea 2022/2023 la Unirea Dej, iar în vara trecută, în 2023, a fost împrumutat de la Farul Constanța la Steaua. Oprița l-a utilizat în 24 de meciuri pe fundașul născut în Vaslui, de 22 de ori ca titular, iar acesta a înscris patru goluri, fiind al treilea golgheter al echipei, la egalitate cu Alin Raicu și sub Bogdan Chipirliu, autor a 14 goluri, și Nacho Heras, care a marcat de șase ori.
Acum, este vorba tot de un împrumut, pentru un sezon, până în vara anului 2025, dar mijlocașul va evolua în prima divizie, la SC Oțelul, având șansa să bifeze primele apariții pe prima scenă a fotbalului românesc. Jucătorul fusese dorit și de Unirea Slobozia, nou-promovată în prima ligă, dar a preferat să meargă la echipa gălățeană antrenată de Dorinel Munteanu.
La nivelul Ligii 2, David Maftei a adunat peste 50 de partide, în total reușind cinci goluri.
”Un internațional român Under 21 va îmbrăca tricoul Oțelului în stagiunea 2024-25. Este vorba de fundașul dreapta David Iulian Maftei care va juca în roș-alb-albastru sub formă de împrumut de la Farul Constanța.
Talentatul fundaș dreapta David Maftei, care va împlini peste două zile 19 ani, se află în proprietatea clubului Farul Constanța, însă în sezonul trecut a jucat pentru CSA Steaua București, în Liga 2. Tot în eșalonul secund a evoluat și în campionatul 2022-23, dar la Unirea Dej, de asemenea sub forma unui transfer temporar. După acești doi ani, Maftei are cifre impresionante pentru postul său: 55 de partide de Liga 2 și Cupa României, 5 goluri și 10 assist-uri.
Calitățile sale au ajuns și în vederea tuturor selecționerilor de la naționalele de juniori și tineret. Produs al Academiei Hagi, David a fost convocat atât la reprezentativele Under 16, Under 17, Under 18, Under 19, cât și la naționala Under 21, cu toate că încă are 18 ani.
Maftei este eligibil pentru regula Under 21 și a semnat un contract pe un an de zile, perioadă în care se va afla sub formă de împrumut de la Farul Constanța.
Bun venit la Oțelul, David!
SC Oțelul Galați va oficializa și în perioada următoare câteva transferuri, neexistând nicio interdicție în acest sens”, a transmis SC Oțelul.
După ce Maftei a fost rechemat la Farul, Daniel Oprița recunoștea că îl vrea în continuare pe fundaș la Steaua, sub formă de împrumut. Însă, constănțenii au considerat că e mai bine ca tânărul să facă pasul în prima ligă, pentru un plus de experiență pe care îl va căpăta.
”Să vedem și în funcție de jucătorii care nu-și vor mai prelungit contractul. Să vedem și cu Maftei. Acum, pentru el, e bine pentru el să-și găsească la Liga 1, dar eu mi-aș dori să revină la echipă. Acum vom vedea.
Sunt mai multe poziții la care mă gândesc. Aș vrea puțin să întineresc echipa, să vină jucători cu dorință de afirmare și cu putere de muncă”, a spus Oprița despre David Maftei, cu speranța că va fi împrumutat iar la Steaua.
O situație diferită a fost în cazul portarului Adrian Frănculescu (19 ani), și el împrumutat sezonul trecut de Steaua, dar de la CFR Cluj. Portarul a fost rechemat în lot de ardeleni, dar în cele din urmă cluburile au ajuns la acord pentru un nou împrumut, până în vara anului următor.
Sezonul trecut, portarul a fost utilizat în 22 de partide de Liga 2, dintr-un total de 25, a încasat 20 de goluri și a închis poarta în nouă dueluri.
Altfel, Steaua i-a prezentat ca noi achiziții, în această vară, pe Mihai Kereki, Adrian Pop, Florin Răsdan, Rafael Munteanu, David Păcuraru, Gabriel Nedelea, Daniel Iglesias și Alexandru Dane.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și SC Oțelul Galați