Daniel Oprița a semnat la mijlocul acestei săptămâni prelungirea contractului cu Steaua, pe încă doi ani, iar antrenorul a susținut că de acum se ”apucă mai clar de discuții cu jucătorii” pe care și-i dorește în continuare în lot.
În afară de golgheterul Bogdan Chipirliu, nimeni nu mai are contract cu clubul din Ghencea după încheierea sezonului actual, iar cum Oprița a spus că nu vrea să facă mari schimbări, deoarece pe final de campionat a remarcat crearea unui grup așa cum își dorea, atunci misiunea antrenorului nu va fi una deloc ușoară, ținând cont că trebuie să convingă mulți elevi de-ai săi să semneze prelungirea.
Prima achiziție a Stelei pentru sezonul 2024-2025 este Mihai Kereki, fundaș care a retrogradat în Liga 3 cu Unirea Dej, iar doi jucători care ar putea să nu mai continue la club sunt portarul Costel Frănculescu (19 ani) și fundașul lateral dreapta David Maftei (19 ani).
Despre formarea noului lot al Stelei pentru al patrulea sezon în care va evolua în Liga 2 și despre plecările lui Frănculescu și Maftei a vorbit Daniel Oprița în interviul acordat clubului după momentul semnării prelungirii contractului.
Antrenorul Stelei a fost consternat de ceea ce a auzit, cum că a renunțat la Frănculescu și Maftei, în condițiile în care aceștia aparțin de alte cluburi!
Despre Maftei, Oprița spune că ”a fost unul dintre cei mai buni jucători sau poate cel mai bun jucător în acest sezon” și că nu este nebun ca să renunțe la el.
”Sunt câțiva jucători care, pe final, au arătat ca o echipă, ceea ce trebuia să arătăm de la început. Pentru sezonul următor s-a creat un nucleu. Sunt jucători care vor pleca, sunt jucători cu care suntem în discuții să rămână, iar unii jucători care nu vor mai rămâne nu pleacă pentru că am renunțat noi la ei. Nu sunt jucătorii noștri și nu depindem numai de noi, cum ar fi Frănculescu și Maftei, care sunt împrumutați.
Am auzit că renunț la Maftei. Asta e o nebunie. Am văzut niște comentarii, că de ce renunț la Maftei? Dacă Maftei a fost unul dintre cei mai buni jucători sau poate cel mai bun jucător în acest sezon, n-aș fi fost nebun să renunț la el. Este jucătorul Farului, băiatul mi-a spus că vrea să joace în Liga 1, a fost chemat de Farul la reunire și sunt șanse mari să rămână în Liga 1. Dacă nu la Farul, atunci la altă echipă cu care a discutat. Asta își dorește jucătorul. Iar dacă nu va fi oprit la o echipă de Liga 1, la fel este și Frănculescu, vor veni la noi, pentru că eu îi doresc în continuare la echipă”, a comentat Oprița.
La momentul în care semna prelungirea și vorbea despre continuarea alături de Steaua pentru un al șaselea sezon, antrenorul a mai spus și că sunt ”doar doi-trei jucători care au semnat contractele”, fără să-i numească. Aceștia nu ar fi Adrian Ilie, Dean Beța sau Rareș Enceanu, așa cum a auzit el!
”Nu pot să spun până nu se termină contractele și să vedem ce jucători vor veni. Acum am semnat contractul meu și de acum o să mă apuc mai clar de discuții cu jucătorii. Am văzut că despre unii jucători s-a spus că au semnat. Au fost discuții, dar nu au semnat. Sunt doar doi-trei jucători care au semnat contractele, plus Chipirliu, care mai avea contract. În rest, sunt jucători… că am auzit Ilie, Beța, Enceanu. Nu au semnat până la momentul acesta nici ei. Suntem în discuții, pentru că nu vrem să schimbăm mulți jucători și sperăm să semnăm cu toții”, a comentat Daniel Oprița.
Acesta nu a spus nici măcar pe ce posturi și-ar dori jucători noi. De de altă parte, Oprița îi ține degetele încrucișate lui David Maftei, ca fundașul să nu fie păstrat de Farul și să revină la Steaua!
”Să vedem și în funcție de jucătorii care nu-și vor mai prelungit contractul. Să vedem și cu Maftei. Acum, pentru el, e bine pentru el să-și găsească la Liga 1, dar eu mi-aș dori să revină la echipă. Acum vom vedea. Sunt mai multe poziții la care mă gândesc. Aș vrea puțin să întineresc echipa, să vină jucători cu dorință de afirmare și cu putere de muncă”, a spus Oprița.
Despre Mihai Kereki, fundaș în vârstă de 27 de ani prezentat deja de Steaua drept prima achiziție pentru noul sezon, Daniel Oprița a spus că și l-a dorit încă de acum un an, însă accidentarea pe care a suferit-o l-a împiedicat să-l mai aducă. I-a promis, însă, că dacă după recuperare va avea evoluții bune, atunci îl va oferta să i se alăture în Ghencea.
”E un jucător pe care mi l-am dorit și sezonul trecut, doar că a avut o problemă cu accidentarea, probleme cu ligamentele. N-am putut să-l iau, fiindcă nu putea să vină să vină să înceapă campionatul și am zis că atunci când se va reface, dacă va face din nou un sezon bun, eu țin cont și mi-l doresc. L-am urmărit și în sezonul în care au jucat în play-off și a fost un jucător important la Dej. Iar acum a jucat la Dej, a făcut-o bine și am reușit să-l iau”, a dezvăluit Daniel Oprița.
Foto: Steaua București, Răzvan Păsărică și Mihai Antonio Vasile (Sport Pictures)