Lovitură dură pentru Ceahlăul. Cristian Pustai, antrenorul cu care gruparea nemțeană a obținut promovarea în Liga 2 și s-a menținut fără probleme în acest eșalon, a decis să părăsească echipa.
Vineri seară, experimentatul antrenor a avut o discuție cu finanțatorul clubului, Anton Măzărianu, iar în urma întâlnirii, simțind probabil că lucrurile nu vor merge în direcția dorită în sezonul viitor, a decis să pună capăt colaborării.
Deși mai avea un an contract cu Ceahlăul, Cristian Pustai a decis să facă un pas în spate și și-a reziliat acordul pe cale amiabilă, susține clubul. Antrenorul în vârstă de 59 de ani a luat hotărârea la doar o zi după plecarea jucătorilor în vacanță, în urma discuției avute cu oficialii clubului.
Despărțirea a fost anunțată de club pe pagina oficială de Facebook, printr-un comunicat în care nemțenii i-au mulțumit lui Pustai pentru munca depusă în cele aproape două sezoane petrecute sub Pietricica.
”Jos pălăria, Cristian Pustai! Antrenorul Cristian Pustai și CSM Ceahlăul Piatra Neamț au ajuns la concluzia că este timpul despărțirii. Astăzi, 17 mai 2024 (n.r. – astăzi este 18 mai 2024, nu 17), s-a decis rezilierea pe cale amiabilă a contractului dintre cele două părți. Înțelegerea mai era valabilă până în vara anului 2025.
A fost un an și jumătate excepțional alături de Cristian Pustai.
Povestea noastră a început în 12 noiembrie 2022. Atunci a fost primul joc al galben-negrilor cu Cristian Pustai ca ”principal”. A fost 4-1 cu Darabani urmat de un 1-1 în deplasare cu Șomuz Fălticeni și de șocul cu CSM Bacău, 3-5, la Piatra Neamț. Încheind cu victorie anul 2022, scor 2-1 cu Știința Miroslava, Cristian Pustai și-a călcat pe promisiune și a rămas la CSM Ceahlăul. Spusese că pleacă dacă nu ia măcar 10 puncte în jocurile amintite mai sus.
În primăvară, ai noștri au debutat în 2023 cu un insucces (1-2) la Suceava. ”NU MAI PIERDEM NICI UN MECI” a afirmat atunci tehnicianul într-un cerc restrâns. Și a condus magistral CSM Ceahlăul spre semifinalele barajului de promovare în Liga 2.
A crezut când puțini credeau, a construit o echipă puternică și a făcut din CSM Ceahlăul singura echipă pornită de pe locul 4 în play-off-ul Ligii 3 care a promovat în ”B”. Suntem singurii care au reușit asta de când s-a trecut la noul format al ”C”-ului.
A crezut, a muncit, s-a potrivit cu grupul găsit la Piatra Neamț și a dus echipa unde este astăzi. A discutat cu cei din jurul său, le-a ascultat părerea, a gândit fiecare meci, a avut și șansă, dar și inspirație, însă a făcut din CSM Ceahlăul o echipă redutabilă și de temut.
Experiența lui Cristian Pustai a făcut diferența în favoarea noastră. Valoarea sa a făcut diferența în favoarea noastră. De asemenea, implicarea 100% și dorința de a crea o echipă puternică.
Ne vor rămâne în suflet victoriile cu CSM Bacău și Bucovina Rădăuți și remizele din jocurile cu Foresta. Toate în play-off. Ne va rămâne în minte acea victorie splendidă de la Metalul Buzău, dar mai ales finala barajului de promovare. Dând încredere echipei și dând elan tuturor celor din jurul său, a fost persoana care a făcut CSM Ceahlăul să aducă 10.000 de suporteri la finală. Iar rezultatul a rămas în istoria clubului nostru.
Cristian Pustai a făcut din CSM Ceahlăul echipa cu cel mai frumos fotbal practicat în Liga 2 în sezonul 2023-2024. Nou-promovata a fost o echipă dificil de manevrat și dificil de păcălit fiindcă a avut pe margine și o echipă tehnică sudată și axată spre a găsi mereu soluții. Am fost la un pas de play-off-ul Ligii 2, dar nu a fost să fie.
MULȚUMIM, CRISTIAN PUSTAI!”, a anunțat clubul nemțean.
Dacă privim ceea ce spunea finanțatorul Anton Măzărianu după ratarea play-off-ului de către Ceahlăul, atunci despărțirea de Cristian Pustai este una surprinzătoare.
”Orice comentariu legat de schimbarea antrenorului nu-și are rostul. Atâta timp cât nu am avut susținere de la nicio autoritate locală nu este nimeni îndreptățit să batjocorească antrenorul fără sens. Am adus echipa asta în Liga 2 din nimic și nu permit nimănui să-și bată joc. Sunt și zile mai proaste, dar nu trebuie să împroșcăm cu noroi. Pentru cei care îl vor plecat pe profesorul Pustai, le spun doar atât: Domnul Pustai va sta cel puțin până la sfârșitul sezonului următor”, declara Măzărianu.
Tot în acea perioadă, omul cu banii de la Ceahlăul anunța că vrea să renunțe la cinci jucători, însă, pe lângă Marius Constantin, care a avut un contract clar privind ratarea accederii echipei în play-off, altcineva nu a mai plecat până acum, după încheierea sezonului, când clubul a anunțat șase despărțiri. Singurul căruia Măzărianu i-a dat atunci numele a fost Sergio Cortelezzi.
Ulterior, pe tema folosirii lui Cortelezii au apărut câteva declarații contradictorii între finanțator și antrenor.
Mai apoi, la începutul lunii mai, într-o nouă ieșire publică în care s-a dat în stambă, spunând mai întâi că 90 la sută a luat decizia de a se retrage de la Ceahlăul, iar imediat a declarat că e dispus să cedeze 80 la sută din club autorităților locale, dar numai în anumite condiții, Măzărianu a explicat și o decizie care l-a adus în această situație. Vestiarul, adică stafful și jucătorii, l-a dezamăgit, fiindcă nu a acceptat diminuare contractelor cu 25 la sută.
”Eu am solicitat la sfârșitul anului trecut, pentru a avea siguranța și liniștea până la sfârșitul campionatului, să accepte o reducere a salariilor cu 25 la sută. Majoritatea nu a acceptat. Asta este. Dacă ei au preferat să nu accepte o reducere cu 25 la sută în detrimentul în a pierde totul, să nu mai încaseze nimic, este alegerea lor. Dacă și jucătorii și stafful ar fi înțeles situația, că nu suntem sprijiniți deloc și ar fi acceptat reducerea cu 25 la sută din noiembrie, lucrurile ar fi fost ok până la finalul sezonului. Și apoi am fi văzut ce mai puteam face. Ei nu au înțeles lucrul acesta, unii chiar s-au ținut foarte tare. Unii chiar… În fine, nu mai comentez. În fotbal altfel stau lucrurile și probabil nu sunt eu obișnuit. În general eu sunt de părere că decât să pierzi tot, mai bine pierzi puțin. Dar nu toată lumea gândește așa”, spunea Anton Măzărianu, care s-a comportat precum copilașii de la grădiniță. Amenința că-și ia jucătoria și pleacă acasă.
Aceste ieșiri ale lui Măzărianu au contribuit și ele, cu siguranță, la ruptura de antrenorul Cristian Pustai.
Suporterii echipei Ceahlăul au reacționat la postarea clubului în care se anunță despărțirea de Cristian Pustai.
”De regulă, în viață, când e vorba de trecut, greșelile sunt primele care ne vin în minte și prea puțini reținem lucrurile făcute corect și din suflet. Imaginea „Cristi Pustai” pentru noi va reprezenta tabloul unei promovari mult dorite, iar satisfacția de după fluierul final (7 Iunie 2023) ne obligă să tratăm antrenorul Cristian Pustai cu un deosebit RESPECT! Multumim Profesore”, a scris GATE 7, galeria clubului din Piatra Neamț.
Cristian Pustai a mai antrenat în cariera sa echipele Chimica Târnăveni, Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș, Rapid, FC Botoșani, Dunărea Călărași și Gloria Buzău.
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto