O nouă schimbare surprinzătoare de antrenor în Liga 3. Condițiile în care SC Popești Leordeni a anunțat ruptura

Andrei PASCU 28 Nov. 2023, 20:24 Liga 3
O nouă schimbare surprinzătoare de antrenor în Liga 3. Condițiile în care SC Popești Leordeni a anunțat ruptura

Altă despărțire surprinzătoare de antrenor în Liga 3! SC Popești Leordeni, echipă clasată pe locul 3 în Seria 4, a anunțat, marți, 28 noiembrie, rezilierea contractului cu ”principalul” Valentin Ivan (49 de ani), după aproape trei ani și jumătate.

Conform informațiilor oferite de echipă, în ciuda situației din clasamentul Seriei 4 din Liga 3, acordul a fost încheiat de comun acord.

SC Popești Leordeni a reziliat contractul cu antrenorul Valentin Ivan

SC Popești Leordeni menționează în comunicat că dorește clasarea pe unul din primele două locuri la finalul sezonului regular și, eventual, la finalul play-off-ului, dar în acest moment diferența nu e una foarte mare.

Practic, ecartul față de locul 2, CS Blejoi, este de șase puncte, iar față de lider, CS Dinamo, este de șapte puncte. În cele 14 etape scurse până acum din Liga 3, SC Popești Leordeni a pierdut doar un meci, a câștigat șase confruntări și a remizat de șapte ori.

În plus, cu Valentin Ivan pe banca tehnică, SC Popești Leordeni a evoluat în barajul de promovare în Liga 2, în sezoanele 2021/2022 și 2022/2023.

Valentin Ivan a dus SC Popești Leordeni în finala barajului de promovare în Liga 2

În stagiunea trecută a jucat chiar finala, cu CS Tunari, dar SC Popeşti Leordeni a cedat, după 1-3 în tur și 2-1 în retur.

SC Popeşti Leordeni a anunțat și cine se va ocupa de echipă în ultima rundă din 2023, din etapa a 15-a, cu Flacăra Moreni. Este vorba de Cristian Popescu și Nicușor Dumitru.

”Despărțire amiabilă de antrenorul Valentin Ivan

După o călătorie ce a durat 3 ani și 5 luni, dl antrenor Valentin Ivan și Sport Club Popești Leordeni au decis, de comun acord, că este momentul despărțirii, moment util poate și pentru a da un restart sau un șoc lotului actual de jucători….în dorința de a lupta pentru calificarea în play-off și clasarea pe locul unu sau doi în clasament la finalul campionatului regular.

Trebuie să recunoaștem meritele deosebite ale domnului Valentin Ivan din toți acești ani și să apreciem că, alături de stafful echipei și de jucătorii care au fost sau sunt încă în cadrul echipei, a făcut din echipa clubului nostru un nume respectat de toată lumea și a determinat o “teamă” a tuturor adversarilor care urmau să întâlnească echipa noastră în următorul meci.

Să nu uităm că în acest moment echipa noastră suferă din lipsa unora dintre titularii de bază, care sunt accidentați sau prezintă alte probleme de sănătate: Niculae Valentin, Kaplan Onur și Nica Alexandru cu ruptură de ligamente și au suferit intervenții chirurgicale, iar Măzărache David – titular Under, Vlada Marian, Trandafirescu Rafael și Păun Alexandru sunt și ei accidentați de lungă durată.

Suntem siguri că, dacă acești jucători erau valizi pentru toate meciurile din acest sezon, locul 1 era al echipei din Popești Leordeni și nu mai existau atâtea discuții cu privire la performanțele echipei.

Toți jucătorii sunt conștienți de faptul că parcursul din ultimii ani, sub coordonarea d-lui Valentin Ivan, a ridicat ștacheta..dar și suporterii din Popești Leordeni trebuie să vadă realitatea…

Trebuie să ne readucem aminte că, sub coordonarea sa, echipa noastră a reușit perfomanțe și victorii remarcabile:

19.09.2020 Viitorul Constanta II – SC Popesti Leordeni 0-3
13.03.2021 SC Popesti Leordeni –Viitorul Constanta II 3-0
11.08.2021 SCPL- CS AFUMATI 4-3 – Cupa României – turul 2
20.11.2021 SCPL-FARUL C-ȚA II 3-2
19.03.2022 CS AFUMATI – SCPL 1-1
07.05.2022 SCPl-Farul 2-1 în play-off
15.10.2022 SCPL-Tunari 1-0
29.10.2022 Flacăra Moreni – SCPL 2-3
29.04.2023 SCPL-Tunari 5-2
12.05.2023 Tunari-SCPL 3-3
24.05.2023 SCPL-Afumați 2-1 semifinala tur baraj promovare L2
27.05.2023 Afumați-SCPL 1-1 semifinala retur baraj promovare L2
03.06.2023 SCPL-Tunari 2-1 finala tur baraj promovare L2

În sezonul competițional 2021-2022, echipa noastră a reușit calificarea în play-off, unde în urma rezultatelor a jucat semifinalele pentru promovarea în Liga a 2-a cu Progresul Spartac 1944 ( 0-1 acasă și 1-1 în deplasare), după ce în ambele meciuri au existat grave erori de arbitraj, ce au generat ideea că poate nu suntem noi cei „aleși”…

În sezonul 2022-2023, sub conducerea d-lui antrenor Valentin Ivan, echipa noastră s-a calificat din nou în play-off, reușind pentru prima oară să lupte direct pentru promovarea în Liga a 2-a, contra celor de la CS Afumați și CS Tunari.

Din păcate, un singur gol diferență din ambele confruntări cu CS Tunari a făcut ca adversarii noștri să meargă mai departe în Liga a 2-a.

Să nu uităm și de faptul că a adus lângă echipa mare tineri juniori de la echipele de juniori ale clubului, care au debutat, joacă sau fac pregătire la echipa de seniori sub conducerea sa: Anghel Patrick, Anghel Alexandru, Șutru Andrei, Ohaci Adrian, Oprea Rareș, Gunciu Eduard, Craiu Andrei, Vlaicu Marius, etc.

Pentru toate aceste rezultate și performanțe, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului… Suntem siguri că vom mai auzi de noi reușite ale d-lui antrenor Valentin Ivan!

Împreună cu dl antrenor Valentin Ivan, cu stafful său și toți ceilalți care au participat sau participă la bunul mers al echipei, am creat imaginea unei echipe care luptă mereu pentru victorie!!!

Mulțumim, Mr Valentin Ivan!!!

La ultimul meci din 2023, vineri 1 decembrie, la Buftea cu Flacăra Moreni, echipa va fi condusă de pe bancă de Cristian Popescu și Nicușor Dumitru.

Forza SC Popești-Leordeni!”, a anunțat SC Popești Leordeni despre Valentin Ivan (foto articol, în centru).

SC Popești Leordeni, locul 3 în Seria 4 din Liga 3

În ultimul meci cu Valentin Ivan pe banca tehnică, SC Popești Leordeni a bifat un rezultat modest, 1-1 cu CS Păulești (ultima clasată, locul 10), scor 1-1, pe teren advers.

În ultima etapă din 2023, a 15-a a sezonului regular, SC Popești Leordeni va întâlni, acasă, Flacăra Moreni, ocupanta locului 6, cu 19 puncte.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-pasi-pentru-un-stadion-nou-la-timisoara-19294483

https://liga2.prosport.ro/seria-1/planuri-mari-pentru-refacerea-stadionului-tineretului-din-brasov-primarul-spune-ca-proiectul-in-valoare-de-30-de-milioane-de-euro-depinde-de-un-vot-19294468

https://liga2.prosport.ro/liga-3/minaur-baia-mare-poate-retrograda-in-liga-4-e-ultima-in-seria-10-din-liga-3-19294400

https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-marcatori-si-clasamente-dupa-meciurile-etapa-14-liga-3-19293790

https://liga2.prosport.ro/liga-3/romica-dorin-a-demisionat-de-la-rapid-brodoc-19293701

Andrei PASCU 28 Nov. 2023, 20:24 Liga 3
Pe aceeași temă