Ceahlăul se apropie de calificarea în play-off după succesul cu CFC Argeș. Cristian Pustai: ”Am încheiat acest an fantastic cu o victorie, am făcut și spectacol”

Narcis POHOAȚĂ 23 Nov. 2023, 22:54 Liga 2
Ceahlăul se apropie de calificarea în play-off după succesul cu CFC Argeș. Cristian Pustai: ”Am încheiat acest an fantastic cu o victorie, am făcut și spectacol”

Ceahlăul a câștigat meciul de sub Pietricica cu CFC Argeș, scor 2-0 (2-0), la ultima apariție din acest an în fața propriilor suporteri. Azdren Llullaku (7, din penalty) și Patrick Petre (31) au adus victoria formației nemțene încă din prima parte, atacantul albanez ratând și un penalty în minutul 15.

Cristian Pustai, după victoria cu CFC Argeș: ”Mă bucur că am reușit să legăm mai multe meciuri fără gol primit pe teren propriu”

La final, antrenorul nemțenilor, Cristian Pustai, s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi, dar și de faptul că a reușit să lege patru meciuri la rând fără gol primit acasă.

”Era ultimul joc de pe teren propriu și, după cum știți, ultima impresie contează. Dar dacă tragem o linie tot parcursul a fost foarte bun, nu neapărat ultimul joc. Dar, pentru fericirea noastră, am reușit să încheiem acest an fantastic pe teren propriu cu o victorie, să bucurăm și spectatorii, să facem și spectacol. Indiferent pe unde am jucat, toate echipele au spus că avem unul dintre cele mai consistente jocuri. Este al patrulea meci pe teren propriu de când nu am mai luat gol, deci este un capitol rezolvat. Pentru că la finalizare ne-am creat cred că în toate jocurile foarte multe ocazii, situații multe, am și marcat, suntem printre primele echipe la goluri marcate”, a declarat Cristian Pustai.

  • În acest sezon, Ceahlăul a înregistrat următoarele rezultate în meciurile de pe teren propriu: 4-0 cu CSM Reșița, 0-1 cu CS Mioveni, 1-1 cu Chindia, 1-0 cu Unirea Dej, 0-0 cu CSC Șelimbăr, 4-0 cu CSM Slatina și 2-0 cu CFC Argeș.
  • 21 de goluri marcate are Ceahlăul în 14 meciuri, fiind a treia echipă în Liga 2 la acest capitol, după Steaua (23) și Corvinul (22), care încă nu au jucat în această etapă.

Calculele lui Pustai pentru play-off

Antrenorul Ceahlăului este bucuros pentru faptul că Ceahlăul a trecut borna celor 20 de puncte și crede că elevii săi vor ajunge în play-off dacă vor câștiga trei din ultimele cinci meciuri pe care le mai are de disputat în sezonul regular, unul rămas în 2023 și patru în primăvara anului 2024.

”Am spus și la începutul campionatului că este nevoie de mai multe perioade de transferuri pentru a forma o echipă competitivă, care să facă pas mai departe spre o ligă superioară. Mai e o iarnă, mai e o vară, să vedem ce se va întâmpla. Dar până la urmă noi am reușit să formăm o echipă fără mari personalități, o echipă în sensul bun al cuvântului.

S-a mai dus o etapă, am sărit peste ce îmi doream, bariera de 20 de puncte, suntem la 22. Mai sunt cinci jocuri, undeva cu 31 de puncte cred că putem intra în play-off. Deci, teoretic, cu trei victorii am putea să sperăm la play-off. Deși la cum arată clasamentul cred că și locul 1 din play-out va da baraj. Baraj peste baraj, așa e la noi, pentru că vor intra probabil câteva echipe care nu au drept de promovare.

Eu sunt foarte mulțumit. În sfârșit am reușit să legăm câteva meciuri pe teren propriu fără gol primit. Aș vrea ca toate meciurile să se desfășoare în felul ăsta, și cu rezultatul acesta, poate chiar și cu ambele reprize mai proaste. Ne bucurăm deocamdată de meciul acesta și, cum spunea și Nichita (n.r. Nichita Stănescu), mâine ieri va fi azi”, a punctat Pustai.

Ceahlăul, în victoria cu CFC Argeș: Al. Barna – Pedro Albino, Jalbă, Vișinar (cpt.), Bacalu – Akwasi (Forizs 46′), Onișa – M. Savu (Al. Anton 66′), P. Petre (Larrauri 50′), Llullaku (Petkov 89′) – Cortelezzi (Selmani 89′). Rezerve neutilizate: Krell – Joao Jaquite, Al. Fărăgău, Tud. Oltean.

Ceahlăul pe locul 5 în Liga 2 în acest moment, calificabil în play-off

Ceahlăul are 22 de puncte și a urcat, momentan, pe locul 5 în Liga 2, egalând și depășind la golaveraj Gloria Buzău.

În ultima etapă din 2023, Ceahlăul are meci în deplasare la Unirea Slobozia (locul 3, 27 puncte), sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 11:30.

Ulterior, trupa nemțeană mai are meciuri cu Concordia Chiajna (deplasare), CSC Dumbrăvița (acasă), FK Miercurea Ciuc (deplasare) și Progresul Spartac (acasă). Jocurile din Liga 2 se vor relua în ultimul weekend din luna februarie a anului viitor.

CLASAMENTUL Ligii 2 și al golgheterilor

Foto și video: Gelu Crăcană

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-a-castigat-cu-2-0-meciul-cu-cfc-arges-19293766

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-a-castigat-cu-cfc-arges-in-primul-meci-din-etapa-14-a-ligii-2-19293710

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-chindiei-a-explicat-motivele-care-l-au-facut-sa-l-numeasca-antrenor-pe-diego-longo-19293716

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-vrea-sa-fie-echipa-judetului-dar-concureaza-singura-19293711

Narcis POHOAȚĂ 23 Nov. 2023, 22:54 Liga 2
Pe aceeași temă