Foresta Suceava continuă să aibă probleme financiare. Chiar dacă echipa e pe locul 1 în Seria 1 din Liga 3, în urma a 13 etape scurse din actuala stagiune, acuză cele întâmplate în lunile trecute, după finalul campionatului precedent.
Sucevenii continuă să aibă datorii și trebuie să justifice și cum au cheltuit o sumă de 900.000 de lei primită de la autoritățile locale. Până acum, au adus justificări doar pentru o parte din bani.
Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut noi precizări despre problemele interne de la Foresta Suceava, anume că până în acest moment nu a justificat cum a cheltuit 900.000 de lei din banii primiți din partea Primăriei Suceava.
Conform celor declarate de edil, 90 la sută din documentele depuse de club sunt în regulă, însă pentru 10 la sută mai este nevoie de o serie de lămuriri pe care încă le așteaptă. Miercuri, 22 noiembrie, chiar a existat o întâlnire între primar și antrenorul Forestei Suceava, Florin Croitoru, dar au participat și câțiva jucători.
Conform Gazeta Suceava, s-a discutat chiar despre problemele de la echipă, iar Ion Lungu a transmis că Foresta Suceava nu mai poate fi ajutată cu bani publici dacă nu justifică o parte din banii cheltuiți, suma de 900.000 de lei.
Primarul blochează orice altă finanțare până la justificare, precizând că nu vrea să intre în atenția autorităților statului.
”În această dimineață (n.r. – miercuri, 22 noiembrie) am primit o delegație a fotbaliștilor de la Foresta, un număr de șapte persoane în frunte cu antrenorul Croitoru, pentru a discuta despre situația financiară de acolo. Le-am spus foarte clar că noi vrem să ajutăm fotbalul.
Este un contract încheiat cu Foresta, s-au adus justificări, dar în cursul zilei de marți am transmis clubului prin adresă oficială ce trebuie să mai aducă pentru ca dosarul să fie complet. Sper ca în câteva zile să aducă documentele.
Le-am spus foarte clar că eu ca primar iubesc fotbalul și ne punem speranțe din nou să promovăm în Liga a 2-a, dar între a fi liber și a iubi fotbalul, ori a ajuta fotbalul, prefer să fiu liber. În măsura în care documentele nu sunt în ordine nu-i putem ajuta.
Nu am dat banii pe persoană fizică, am dat banii clubului Foresta care a câștigat o licitație la Primăria Suceava. Sper să aducă cît mai repede aceste justificări ca să putem să-i mai ajutăm cu niște bani”, a declarat Ion Lungu conform sursei amintite.
Foresta Suceava are un început bun de sezon, cu șapte victorii, trei egaluri și o înfrângere în primele 13 etape ale sezonului, în 11 meciuri, pentru că în Seria 1 din Liga 3 nu sunt 10 echipe, ci nouă.
Are 24 puncte, cu două puncte peste locul 2, CSM Bacău. În plus, Foresta Suceava are avantaj de șapte puncte peste locul 3, Bucovina Rădăuţi.
În etapa a 14-a de Liga 3, Foresta Suceava va întâlni, pe teren propriu, chiar Bucovina Rădăuţi. În runda a 13-a, sucevenii au făcut 2-2 cu Şomuz Fălticeni, pe teren propriu.
Foto: Foresta Suceava
https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-a-pierdut-meciul-cu-japonia-19293631
https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u17-s-a-calificat-la-turul-de-elita-din-preliminariile-euro-19293593
https://liga2.prosport.ro/liga-3/gazonul-stadionul-din-braila-din-nou-impracticabil-meciul-dacia-unirea-braila-vointa-limpezis-amanat-o-zi-in-seria-2-din-liga-3-19293494
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-remizat-cu-csm-deva-intr-un-amical-19293493
https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-victorie-intr-un-amical-din-spania-2-1-cu-mexic-u19-19293455