Campionii FC Argeș este în căutare de antrenor după rezilierea acordului cu Alexandru Pelici, iar în acest moment de echipă se ocupă Eugen Beza, ”secund” în mandatul lui Pelici.
Dat fiind faptul că piteștenii nu au început deloc bine Liga 2, fără victorie în primele cinci etape, acum conducerea analizează atent variantele pe care le-a trecut pe listă, pentru a face alegerea cea mai bună.
Viorel Tudose, sponsorul principal al echipei Campionii FC Argeș, a confirmat că discută pentru alegerea unui antrenor care să regleze jocul echipei și să lege victoriile, pentru a urca în ierarhia din Liga 2, dar a negat faptul că în cărți pentru numire se află și Eugen Trică.
Aparent, soluție este Eugen Neagoe (foto articol), pentru că Viorel Tudose a lăsat cu semnul întrebării varianta fostului antrenor secund al naționalei României, liber de contract din iulie, când a reziliat acordul cu Universitatea Craiova.
Este de așteptat ca numele pe care îl va anunța oficial Campionii FC Argeș să fie cel puțin la nivelul de experiență al lui Alexandru Pelici, pentru că sponsorul principal al clubului a mai punctat că nu și-a luat gândul de la revenirea în SuperLiga României, în ciuda startului de Liga 2 neconvingător.
”Domnul Trică nici nu a discutat cu noi și nu intră în intențiile noastre. La domnul Neagoe nici nu pot să vă confirm, nici nu pot să vă infirm. Dumneavoastră înțelegeți ce vreți.
Deocamdată, antrenorul nostru este Eugen Beza, care are statut de principal. Suntem în negocieri cu un antrenor, dar dacă se va finaliza, veți afla la momentul oportun.
Noi căutăm un antrenor pe un proiect de trei, patru ani de zile. Obiectivul intermediar este revenirea în prima ligă în acest sezon și construirea unei echipe, care în trei, patru ani de zile să atace, începând de acum trei, patru ani de zile, să atace play-off-ul.
Acesta este obiectivul nostru. Bineînțeles că am mai avut astfel de obiective îndrăznețe și ați văzut ce s-a ales”, a spus Viorel Tudose, conform I Am Sport.
Campionii FC Argeș schimbă strategia după experiența avută cu Alexandru Pelici. Oamenii din club se vor ocupa de acum înainte de formarea lotului, cine va fi adus, dând ca exemplu, Viorel Tudose, ceea ce se întâmplă la FCU Craiova FC, unde patron este Adrian Mititelu.
Rezultatele înregistrate de Campionii FC Argeș cu Pelici antrenor principal: 0-0 la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, 0-0 cu CS Mioveni, 2-1 la Vedița Colonești în Cupa României, 1-1 la CS Tunari și 0-2 cu Chindia Târgoviște.
”Ne-am fript și cu domnul Pelici, iar acum am ajuns la concluzia că poate că este mai bine să facem cum face și Adrian Mititelu. Dânsul se ocupă de transferuri și le pune la antrenori la dispoziție un lot format de el și de club. Îi convine la antrenor lotul, preia echipa, nu îi convine, nu o preia.
Noi ce am făcut? L-am lăsat pe domnul Pelici să facă lotul și și-a adus ce jucători a dorit el. Dar ne-am trezit că dânsul nu poate să facă treabă tocmai cu jucătorii aleși de el.
L-am lăsat să își facă și stafful cum a vrut el. Și-a adus preparator fizic, iar apoi am auzit că vorbea prin stânga prin dreapta că nu e mulțumit de preparatorul fizic adus chiar de el. Deci despre ce vorbim? Când l-am întrebat de ce nu îl bagă pe unul sau altul să joace mi-a spus că nu sunt buni. Păi cum vine asta?
Noi am făcut lotul sau el? Acum, dacă îmi vine un antrenor nou poate să îmi bage scuza că lotul nu e făcut de el și că e lotul făcut de Pelici? Poate! Lasă faptul că îmi poate baga și scuza că nu a făcut el pregătirea de vară, eu vorbesc de lot. De asta vă spun că poate că era mai bine să facem noi lotul și să i-l punem la dispoziție unui antrenor. Îi convine, bine.
Nu îi convine, la revedere. Căutăm pe altul”, spunea Tudose pentru ProSport.
În plus, Tudose a vorbit, iar, despre relația dintre el și Nicolae Dică și relația dintre Campionii FC Argeș și Nicolae Dică. A precizat că nu are nimic cu antrenorul, care a refuzat să preia echipa din Pitești, dar că nu îl consideră o legendă a clubului.
El a povestit care a fost motivul pentru care Nicolae Dică s-a supărat pe Campionii FC Argeș, pentru că nu a fost lăsat să intre fără bilet la un meci cu FCSB.
”Vă spun pentru a nu știu câta oară că eu respect gloriile lui FC Argeș, dar Dică este doar un fost mare, mare fotbalist al acestei echipe. Nu a câștigat nimic pentru echipa de seniori a lui FC Argeș ca să îl cataloghez ca și glorie.
Și nici nu e vina mea că el a avut acel incident la poartă. E vorba de acea problemă apărută la intrare înaintea meciului FC Argeș-FCSB, iar de atunci el mai mult ca sigur crede că nu e respectat de către noi. El a crezut că intră peste tot doar cu numele de Nicolae Dică. Ca să vă spun sincer, atunci a fost vorba doar de o lipsă de comunicare.
Dică este respectat de oamenii și angajații lui FC Argeș. Probabil că acel om de la poartă nici nu l-a recunoscut în prima fază, dar el avea ordine precise. El nu avea bilet și nici invitație. Dică ar fi trebuit să ne contacteze înainte, iar eu vă asigur că nu mai avea nicio problemă.
Chiar am dat ordin după ce am aflat de incident ca lui Dică să i se permită să vină la noi. El atunci era antrenor la Mioveni, însă nu a mai dorit din ambiție să vină în acel loc. Am înțeles că s-a dus să își cumpere bilet”, a precizat Viorel Tudose pentru ProSport.
După cinci etape, Campionii FC Argeș ocupă locul 17 din 20 în clasamentul Ligii 2, cu 4 puncte acumulate și cu golaveraj 2-4. Este la egalitate cu Viitorul Pandurii și CSM Alexandria, care au golaveraj mai bun.
În campionat, în etapa a 6-a, Campionii FC Argeș joacă acasă, cu Unirea Dej. Partida va avea loc după pauza competițională pricinuită de partidele formațiilor naționale, motiv pentru care este de așteptat să fie anunțat și numele noului antrenor principal.
”Un psiholog trebuie să fie la orice club, la FC Argeș și grupele de juniori au psiholog. Poate să fie o variantă, doar că timpul a fost foarte scurt, într-o săptămână am avut multe meciuri, jucătorii sunt obosiți, după un drum lung, nu cred că pot reacționa la stimulul unui psiholog.
Cred că noi am dus echipa pe locurile de jos și doar noi o putem ridica. Nu cred că poate veni cineva repede și să ne ajute mai mult decât pot stafful tehnic și administrativ. Poate că atunci când se va întrerupe campionatul se poate face ceva, e timp”, spunea Eugen Beza înaintea partidei cu Metaloglobus, din etapa a 5-a a Ligii 2, scor 1-1, la Clinceni.
Foto: Campionii FC Argeș și Gheorghe Flușter, Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/grupele-si-meciurile-din-faza-grupelor-cupei-romaniei-19283966
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-amicale-cu-fcu-craiova-si-u-cluj-19283968
https://liga2.prosport.ro/seria-1/atacant-din-peru-pentru-ceahlaul-19283962
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprita-dupa-csc-selimbar-steaua-3-2-19283949
https://liga2.prosport.ro/seria-1/motivele-pentru-care-cei-doi-jucatori-de-la-uta-n-au-mai-ajuns-la-csm-resita-in-ultima-zi-a-perioadei-de-transferuri-19283940