Într-un ”Demers de transparență publică” postat pe site-ul clubului, oficialii CSC Șelimbăr acuză faptul că nu mai sunt lăsați să joace meciul cu Steaua, din etapa a 5-a a Ligii 2, pe stadionul Municipal din Sibiu, deși inițial primise acceptul din partea Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu.
Vizibili deranjați, mai-marii echipei din Șelimbăr, lider în Liga 2 după patru etape, anunță că nu vor mai solicita să fie primiți pe arena din Parcul Sub Arini.
Lovitură de teatru primită de liderul Ligii 2, CSC Șelimbăr! Oficialii clubului au fost înștiințați, zilele trecute, că nu vor mai putea juca meciul cu Steaua, din etapa a 5-a, pe stadionul Municipal din Sibiu, motivul fiind că Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu a dat aviz negativ, după ce, în prima fază, a fost de acord cu asta.
Mai-marii grupării din Șelimbăr au susținut cu această ocazie că și-ar fi dorit ca șase meciuri ale divizionarei secunde considerate pe teren propriu să se dispute pe Municipal, acolo unde își desfășoară jocurile de acasă FC Hermannstadt, club activ în prima ligă.
”La data de 3 iulie 2023 am transmis Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu solicitarea de închiriere a Stadionului «Municipal» Sibiu în vederea disputării a unui număr de 6 meciuri oficiale. Am avut în vedere weekend-urile în care FC Hermannstadt nu avea programat vreun meci pe teren propriu, conform programării LPF și conform adresei înaintate am ținut cont și de faptul că FC Hermannstadt are prioritate pe Stadionul «Municipal»”, susțin cei din conducerea clubului CSC Șelimbăr.
Conform comunicatului clubului, Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu ar fi aprobat disputarea a doar două meciuri ale ”călăreților roșii” pe Municipalul sibian, lucru comunicat oficial încă de la finalul lunii iulie: ”Prin adresa nr. 1986/19.07.2023 a Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu am fost informați că am primit «aviz negativ» pentru disputarea meciurilor din 5 și 19 august, 16 și 30 septembrie și «aviz favorabil» pentru disputarea meciurilor din datele de 2 septembrie și 7 octombrie 2023. Ca urmare a tragerii la sorți a programului Ligii 2, am fost programați în data de 2 septembrie împotriva echipei CSA Steaua București, iar în data de 7 octombrie împotriva FC Unirea Slobozia, motiv pentru care am anunțat Federația Română de Fotbal prin adresa nr. 669/01.08.2023 că urmează să disputăm doar două meciuri pe Stadionul «Municipal» Sibiu”.
Oficialii grupării din Șelimbăr mai susțin că, la începutul săptămânii trecute, au primit o nouă adresă din partea celor care administrează arena din Parcul Sub Arini prin care au fost înștiințați că nu vor putea juca aici nici partida cu Steaua, din etapa a 5-a a Ligii 2, programat de FRF și televiziunile care dețin drepturile TV marți, 5 septembrie, de la ora 17:30.
”La data de 21.08.2023 am primit adresa nr. 2237/21.08.2023 din partea Serviciului Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al Municipiului Sibiu prin care am fost anunțați că «v-a fost retras avizul favorabil acordat anterior pentru desfășurarea meciului oficial din 2 septembrie» împotriva echipei CSA Steaua București. Motivul retragerii a fost că pe Stadionul «Municipal» urmează să se desfășoare meciuri oficiale în Cupa României ale echipei FCH (n.a. FC Hermannstadt) și meciul reprogramat dintre FCH și FCSB”, se mai menționează în comunicatul celor de la CSC Șelimbăr.
Aceștia mai spun că au cerut lămuriri suplimentare pentru refuzul de a mai fi lăsați să joace pe stadionul din Sibiu meciul cu Steaua, fiind înștiințați că terenul de pe arena din Sub Arini este destinată să găzduiască ”un singur meci la două săptămâni și un antrenament pe săptămână”.
”Am solicitat, prin adresa nr. 756/21.08.2023, clarificări pentru retragerea avizului favorabil, motivat fiind faptul că la data primirii avizului negativ, tragerea la sorți a Cupei României nu a avut loc și nici reprogramarea meciului dintre FC Hermannstadt și FCSB nu era stabilită precum și alte lămuriri în acest sens.
Am primit răspuns prin adresa nr. 2266/23.08.2023 prin care am fost anunțați că «terenul este destinat pentru găzduirea a unui singur meci la două săptămâni și a unui antrenament pe săptămână»”, mai notează clubul din Șelimbăr.
Oficialii ”călăreților roșii” mai notează că motivele invocate pentru avizul negativ primit înaintea meciului cu Steaua nu se aplică și când vine vorba de prim-divizionara FC Hermannstadt:
”Toată opinia publică, chiar și calendarul comunicat, indică faptul că pentru AFC Hermannstadt nu se ține cont de această prevedere. Mai mult, în luna septembrie, AFC Hermannstadt va disputa 3 meciuri (cu FCSB, cu FC Voluntari și cu Rapid București).
Nici în precedenta situație când CSC 1599 Șelimbăr a disputat meciul cu Dinamo București nu s-a ținut cont de această prevedere. Mai mult, susținerile că AFC Hermannstadt va juca acasă meciul din Cupa României, înainte de tragerea la sorți nu subzistă, întrucât AFC Hermannstadt va juca în Cupă la Slobozia, conform tragerii la sorți. Astfel că, în data solicitării noastre nu se va desfășura nici un eveniment pe Stadionul «Municipal» Sibiu, iar meciul dintre CSC 1599 Șelimbăr și CSA Steaua București putea avea loc, cu respectarea HCL Sibiu nr. 467/24.11.2022.”
… cei din conducerea administrativă a clubului din Șelimbăr susțin că nu sunt doriți la Sibiu, deși raporturile dintre cele două cluburi nu au fost, cel puțin la suprafață, unele ostile, dimpotrivă, FC Hermannstadt și CSC Șelimbăr susținând mai multe meciuri amicale.
”Concluzia??? O puteți trage și dumneavoastră… Dar pentru noi este una singură: NU SUNTEM DORIȚI LA SIBIU!!!”, mai notează șelimbărenii în respectivul comunicat, motiv pentru care transmit decizia de a nu mai disputa niciun meci pe ”Municipal”, chiar dacă ar mai fi rămas în discuție cel cu Unirea Slobozia: ”Informăm opinia publică că CSC 1599 Șelimbăr va renunța să mai solicite închirierea Stadionului «Municipal» Sibiu”.
CSC Șelimbăr a disputat, până acum, un singur meci oficial pe stadionul Municipal din Sibiu, în calitate de echipă gazdă. În data de 4 martie 2023, trupa de lângă Sibiu a organizat pe arena din municipiul de reședință al județul jocul cu Dinamo din etapa a 18-a a sezonului regular trecut de Liga 2. Șelimbărenii au cedat cu scorul de 1-2.
Din acest sezon de Liga 2, CSC Șelimbăr își dispută jocurile de acasă pe stadionul Măgura din Cisnădie, după ce în precedentele două ediții ale ligii secunde a avut ”casa” la Avrig și apoi la Râmnicu Vâlcea.
Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-in-etapa-a-4-a-a-ligii-2-19281798
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/programul-play-off-ului-cupei-romaniei-si-meciurile-care-vor-fi-televizate-doua-echipe-din-superliga-trei-din-liga-2-si-una-din-liga-3-in-direct-pe-micile-ecrane-19281741
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-va-organiza-pe-stadionul-municipal-din-sibiu-doar-doua-jocuri-din-cele-sapte-pe-care-le-disputa-in-liga-2-in-2023-unde-poate-debuta-acasa-in-noul-sezon-19278549