Directorul general al CSC Șelimbăr, Cornel Stănilă, a vorbit, într-o conferință de presă în premieră organizată de echipa din Liga 2, luni, 5 august 2024, despre schimbarea formei de organizare, din club de drept public, într-unul de drept privat, situație de care se tot vorbește în ultima perioadă în comuna sibiană și nu numai.
Stănilă a spus că au fost făcute demersurile necesare.
”Așa cum ați fost anunțați și de către administrația publică în Șelimbăr, această trecere se face, practic, la dorința Consiliului Local.
Consiliul Local hotărăște dacă se aprobă, dacă nu se aprobă această trecere în drept privat.
Pașii au fost făcuți. A fost înființată Asociația Călăreții Roșii, care va fi partea privată din cadrul SA-ului nou format. Clubul Sportiv Șelimbăr SA este înființat.
Așa cum am spus, din două componente. Sunt doi asociați, Consiliul Local și această Asociație Călăreții Roșii, care reprezintă partea privată din cadrul SA-ului. Au fost multe discuții și am analizat din toate punctele de vedere această trecere”, a afirmat conducătorul clubului din Liga 2.
Cu toate acestea, s-a considerat că ar fi mai indicat, din cauza mai multor motive, ca trecerea la un club de drept privat, a cărui echipă de seniori să aibă drept de promovare, dacă și-l va câștiga pe teren, să se facă doar din sezonul următor, ediția 2025-2026, invocând bugetul pentru ediția 2024-2025, despre care spune că este diminuat față de cel trecut.
”Am considerat, și eu personal, că la acest moment este mai important să rămânem în formula și structura actuală, nu doar datorită momentului în care ne aflăm. Și aici o să mă raportez strict la partea de buget, care este diminuat față de sezonul trecut, partea de schimbări masive în cadrul lotului, fiindcă suntem totodată realiști, deși noi ne dorim să fim din nou în play-off.
Este foarte greu să vii și să spui că ne propunem promovarea, atâta timp cât ne lipsesc anumite elemente din cadrul acestui obiectiv”, a adăugat Stănilă.
Nu în ultimul rând, conducătorul CSC Șelimbăr a susținut că alte motive pentru care clubul din Șelimbăr va deveni SA doar de la anul țin de baza materială și de timpul scurt în care ar fi trebuit întocmite documentațiile.
”Trei la mână, este partea de infrastructură, care se lasă așteptată. Am sperat tot timpul și ne-am dorit tot timpul să se finalizeze (n.r. baza sportivă locală) cât mai repede, ca să putem juca la Șelimbăr.
Și atunci, inclusiv această mutare, fiindcă practic este o cesiune de pe un club pe celălalt, trebuia să se facă nu doar cu privire la componența primei echipe, ci cu toată Academia. Ca să reușim într-un timp foarte scurt să mutăm tot ce înseamnă – și aici mă refer doar la secția de fotbal – peste 300-350 de copii, cu antrenori, cu documentații, fiindcă licențierea a fost obținută pe CSC, clasificarea a fost obținută pe CSC, iar timpul relativ scurt de trecere a tuturor documentațiilor de pe CSC la SA era unul care era mai improbabil să se realizeze decât să nu se realizeze”, a mai spus Stănilă, concluzionând: ”Și atunci, am preferat să rămânem așa, am preferat să mergem și să ne pregătim încă de pe acum pentru această trecere pe care o să o facem, sau administrația locală va alege dacă să o facă sau să nu o facă până la anul, în 30 iunie. Până atunci avem timp suficient să ne pregătim din toate punctele de vedere pentru un obiectiv mai măreț decât cel actual.”
Și pentru că o parte din bugetul viitorului club de drept privat va trebui asigurat din parteneriate cu diverse societăți comerciale, Stănilă spune că deja au fost demarate tratative în acest sens:
”De asemenea, așteptăm, sunt discuții avansate pe care administrația le are cu anumiți parteneri din zona privată. Sperăm să se realizeze cât mai curând și aceste parteneriate, care să pună bazele, practic, unui club mai solid din toate punctele de vedere și cu care, într-adevăr, să se poată pleca la drum la anul, în vederea unui obiectiv despre care se discută, dreptul de a promova sau de a nu promova.”