După trei victorii, a venit și primul egal pentru CSC Dumbrăvița în meciurile amicale din această iarnă, la scorul de 1-1 cu FC Bihor Oradea, într-o partidă jucată în satul arădean Zăbrani.
Pentru timișeni, meciul a reprezentat și finalul unui cantonament făcut pe plan local.
Amicalul a fost stabilit în județul Arad, la Zăbrani, și pentru o întâlnire la jumătate de drum între cele două formații, dar și pentru terenul destul de bun de joc. Ploile abundente au stricat însă gândurile antrenorilor, iar partida s-a disputat pe ploaie și vânt năprasnic, o vreme cu adevărat câinească în vestul țării.
CSC Dumbrăvița a avut trei ocazii bune în prima repriză, prin Paulevici, Toma și Capătă, dar fără să poată marca. În repriza a doua, Serediuc și M. Hosu au avut ocazii pentru bihoreni, iar Toma, pentru dumbrăvițeni. Până la urmă, după nouă schimbări ale alb-verzilor, Claudiu Petruș a deschis scorul pentru orădeni în minutul 61, dar divizionara secundă a egalat în minutul 68. Gîsă a fost faultat în careu, iar Răzvan Ghinescu a transformat de la punctul cu var.
CSC Dumbrăvița: Mikloș – Tismonar, Bura-Koț, Niakate, C. Toma – I. Tănase, Grancea, T. Bodri – Paulevici, Capătă, L. Bodri
Au mai intrat: Trifon – Moțiu, Zurbagiu, Gîsă, Amariei, Zaluschi, Curea, Martinov, Simon, Piftor
FC Bihor Oradea: Nergheș – C. Jurj, Gal, Lupșe, Ban – Gherman, Săutiuț, Gunie, Chindlea, A. Popa – Sg. Jurj
Au mai intrat: Bob, Drăgan, Al. Popa, D. Stan, Ioviță, A. Hosu, Petruș, Gheorghiță, Serediuc, C. Roșu, M. Hosu, Clemeniuc
Chiar dacă echipa nu a câștigat în fața unui adversar din Liga 3, antrenorul Dumbrăviței a fost foarte mulțumit.
”Îmi pare rău că s-a pornit ploia azi-noapte, altfel, cred că beneficiam astăzi de un teren foarte bun. A fost clar un meci de luptă, pe un teren foarte mocirlos, cu foarte multe bălți. Mingea se oprea. Dar chiar pot să spun că sunt foarte mulțumit de modul cum arătăm, se modul cum jucătorii se implică și de modul cum arătăm și din punct de vedere fizic. Rezultatul chiar are mai puțină importanță, pe așa un teren. Foarte mult hazard în tot ceea ce s-a întâmplat astăzi. Ambele echipe s-au angajat într-un efort maximal. Și de la noi și de la ei cred că foarte puțini jucători au fost care nu au dat totul”, a spus Stan.
El a tras linie și a stabilit un bilanț pozitiv și pentru cantonament. ”Am avut antrenamente foarte dure, foarte multe antrenamente fizice în cantonament. Dar cred că arătăm destul de bine pentru momentul acesta în care suntem cu pregătirea. Arătăm destul de bine fizic, cu tot cu încărcarea foarte mare pe care o resimt jucătorii în piciaore în momentul de față. A fost un cantonament super-reușit. Se vede în jocurile pe care le-am avut, cel cu Lipova și cel de astăzi, că pe un fond de oboseală accentuată, arătăm foarte bine fizic și foarte multă implicare. Atitudonea e foarte bună. Pot să trag de ei, și asta e un lucru care îmi arată că ceea ce am făcut în cantonament am făcut bine până în momentul de față. Sper pe viitor să ne ajute vremea să putem face antrenamente de calitate tehnico-tactice afară”, a declarat Cosmin Stan.
Locul 3 din Seria 10 a Ligii 3 după 15 etape, fosta CA Oradea, e aproape sigur calificată în play-off și speră să facă o figură frumoasă acolo.
”A fost un joc mai mult de luptă, de angajament. Cel mai important lucru a fost că fiecare jucător a încercat cât de cât să se adapteze la condițiile de joc și să încerce să joace cât mai simplu și cât mai eficient. Per ansamblu, un rezultat echitabil și un antrenament reușit din punct de vedere fizic. Încercăm să facem pasul să devenim o echipă importantă în lupta pentru calificarea în play-off. Ne dorim calificarea. Vor fi niște jocuri puternice, cu niște adversari buni, calitativi, foarte mulți jucători de nivel superior, cu bugete mari comparativ cu noi”, a declarat antrenorul Florin Fărcaș.
În amicalele anterioare, CSC Dumbrăvița a învins cu 4-1 într-un amical cu juniorii U18 de la UTA, cu 3-2 pe Gloria Lunca Teuz Cermei și cu 2-0 pe Șoimii Lipova. Marți, echipa dă piept cu Avântul Periam, în satul timișean Sânpetru Mare.
Foto: CSC Dumbrăvița
https://liga2.prosport.ro/liga-3/tiberiu-serediuc-si-calin-jurj-la-pachet-in-liga-3-19259332
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-o-tine-din-victorie-in-victorie-in-partidele-amicale-dar-si-adversarii-sunt-inferiori-valoric-timisenii-si-au-gasit-golgheter-19259366
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-si-a-incheiat-campania-de-achizitii-adrian-zaluschi-anuntat-oficial-la-echipa-din-timis-19259206