VIDEO | Dinamo s-a încurcat în primul amical, cu o echipă din Liga 3 pe care Steaua a învins-o cu 7-2. Jucătorii lui Ovidiu Burcă au ratat din toate pozițiile

Răzvan STÎNGĂ 21 Jan. 2023, 14:50 Liga 2
VIDEO | Dinamo s-a încurcat în primul amical, cu o echipă din Liga 3 pe care Steaua a învins-o cu 7-2. Jucătorii lui Ovidiu Burcă au ratat din toate pozițiile

Dinamo nu a putut trece de CS Păulești, formație din Liga 3, în primul meci amical al iernii, disputat la Centrul Național de Fotbal Buftea. ”Câinii” au scos doar un scor alb cu divizionara a treia, 0-0, chiar dacă au fost susținuți de aproximativ 100 de fani.

  • CS Păulești, locul 7 în Seria 5 a Ligii 3, a jucat un amical și cu Steaua, în fața căreia a pierdut categoric, 2-7.

Dinamo, doar remiză cu CS Păulești, dar multe ocazii ratate

Primele minute nu au arătat bine pentru Dinamo, care a ieșit destul de greu din propria jumătate. Florescu a consemnat, însă, prima șansă pentru ”câini”, în minutul 6, când a intrat în careu, lateral stânga, dar șutul său s-a dus pe le lângă poartă.

La puține secvențe după, Larrucea și-a încercat șansa de la marginea careului, însă execuția sa, pe jos, s-a dus puțin pe lângă. În ciuda celor două șuturi la puține minute distanță unul de altul, Dinamo a avut probleme pe faza de construcție, la pasare, CS Păulești făcând un presing avansat, curajos, care a dat bătăi de cap elevilor lui Ovidiu Burcă.

Dinamo a început mai greu, dar apoi a dominat CS Păulești

Undeva la mijlocul primei reprize a început Dinamo să arate pe teren și diferența de divizie într-o oarecare măsură, iar Moura a fost aproape de deschiderea scorului. A primit o pasă în careu, ușor lateral dreapta, dar portarul Nedelcu a respins.

De departe, cea mai importantă șansă i-a aparținut lui Șerban în prima repriză, cu un șut violent exact de pe linia de 16 metri, însă execuția lui s-a dus în bara transversală. Puțin după minutul 25 se putea face remarcat Delciu, la finalizare după o fază foarte bine legată a lui Dinamo, cu multe pase rapide. A tras însă slab dintr-o poziție foarte bună, din fața porții, iar portarul a prins și de această dată.

Spre finalul primei părți, terenul s-a înclinat mult spre poarta Păuleștiului, iar Dinamo a început să fie periculoasă la aproape toate atacurile. Borcea a trecut și el pe lângă 1-0 apoi, după câteva incursiuni bune în mai multe rânduri, dar lovitura sa de cap, din centrarea lui Delciu, din stânga, a fost respinsă în corner de portar.

Ovidiu Burcă a schimbat jucătorii în a doua repriză a amicalului Dinamo – CS Păulești

În partea a doua, Ovidiu Burcă a schimbat jucătorii, mizând și pe câțiva fotbaliști pe care a contat foarte puțin în prima parte a stagiunii de Liga 2. Printre ei și Alexandru Irimia, care a avut chiar prima șansă a părții secunde, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă.

A fost în mod evident un ritm de joc mai scăzut după pauză, poate și din cauza schimbărilor făcute de Burcă, însă Dinamo tot a continuat să controleze, iar șansele formației din Liga 3 au fost puține la număr și nu prea periculoase.

Ahmed Bani a ratat șansa deschiderii scorului la rândul său, în minutul 64, dar portarul Păuleștiului a intervenit și de această dată bine și și-a salvat echipa. S-a terminat 0-0, chiar dacă Bani și Roșu au mai ratat două oportunități notabile în partea a doua a reprizei secunde.

CS Păulești putea da lovitura pe final, însă portarul Oncescu a scos bine în fața unui adversar și amicalul s-a terminat cu remiză albă.

  • Dinamo a început în formula: Dujmovic – Moura, Giafer, Patriche, Șerban – Delciu, Larrucea, Iglesias, Borcea, Florescu – Țîră
    Dinamo, în repriza a doua: Oncescu – C. Ionescu, Bena, Demici, Amzar, Iulian Roșu, A. Irimia, Bani, Pop, Ghezali, N. Roșu
  • CS Păulești a început în formula: Nedelcu – Țăranu, Ștefan, Ioniță, Pinescu – Vrăjitoarea, Stoica – Dumitrașcu, V. Lazăr, Cristian – Vintilă
    Rezerve: Dumitru, Andrei, G.  Năstase, C. Neacșu, Leea, G. Bepeanu, Cr. Ardeleanu, Dicu, Zavate

Dinamo, amical cu CSO Plopeni săptămâna următoare

Printre cei opt oponenți pe care Dinamo îi va mai întâlni până la reluarea Ligii 2, amintim că unul este din SuperLigă, Farul Constanța, cinci din Liga 2, iar doi din Liga 3.

Dinamo îi va întâlni în următoarea ordine: CSO Plopeni (25 ianuarie), Progresul Spartac (28 ianuarie), CSM Slatina (1 februarie), Gloria Buzău (4 februarie), Muscelul Câmpulung Elite (8 februarie), Unirea Slobozia (10 februarie), Farul Constanța (11 februarie), FC Brașov (18 februarie).

Amicalul integral dintre Dinamo și CS Păulești

Foto și video: Radio Dinamo 1948

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-confirmat-trei-plecari-19258307

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-fara-crede-ca-tot-ce-s-a-intamplat-la-dinamo-in-ultimele-zile-a-fost-un-pretext-pentru-a-se-scapa-de-anumiti-jucatori-ce-salariu-avea-si-cum-i-s-a-parut-monologul-public-al-antrenorului-ovidiu-19258284

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jumatate-dintre-fotbalistii-straini-de-la-dinamo-vor-sa-plece-au-cerut-sa-fie-lasati-sa-se-transfere-dar-au-fost-refuzati-si-tensiunea-din-vestiar-e-maxima-exclusiv-19258268

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-buhaescu-atac-la-adresa-propriului-antrenor-dupa-declaratiile-facute-de-acesta-despre-situatia-tensionata-de-la-dinamo-burca-e-un-mincinos-pozitia-lui-vlad-iacob-19258160

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-furtunos-la-adresa-jucatorilor-sai-sa-le-fie-rusine-fata-de-suporteri-nu-aveau-voie-sa-faca-asa-ceva-pe-cine-santajam-oamenii-care-platesc-in-ddb-intreg-monologul-19258137

Răzvan STÎNGĂ 21 Jan. 2023, 14:50 Liga 2
Pe aceeași temă